Un copil de doar 4 ani a fost descoperit pe stradă de poliţiştii din Botoşani, speriat şi parţial îmbrăcat, după ce ar fi căzut de la etajul unu al blocului în care locuieşte.
Un incident alarmant a avut loc vineri, în Botoșani, unde un copil în vârstă de aproximativ patru ani a fost găsit singur pe o stradă din oraș, într-o stare vizibilă de dezorientare și cu hainele incomplete. Micuțul ar fi căzut de la primul etaj al blocului în care locuiește, după care, panicat, ar fi plecat de acasă și s-a rătăcit.
Situația a fost observată de o patrulă de poliție rutieră care se afla în zonă și care a intervenit imediat. "Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani au intervenit prompt astăzi, după ce au observat, pe o stradă din municipiu, un copil de aproximativ 4 ani, dezorientat şi parţial îmbrăcat. Din discuţiile purtate cu minorul, poliţiştii au aflat că acesta ar fi căzut de la etajul 1 al blocului în care locuieşte, iar ulterior, speriat, a plecat de acasă şi nu mai ştia cum să se întoarcă", a transmis IPJ Botoșani.
Din fericire, băiețelul nu a suferit răni serioase în urma căderii. Avea doar câteva zgârieturi superficiale, însă autoritățile au solicitat imediat un echipaj medical pentru evaluarea stării lui de sănătate și acordarea primului ajutor.
Între timp, polițiștii au reușit să identifice familia copilului și au început verificările pentru a stabili exact cum s-a produs incidentul. Ancheta este realizată în colaborare cu specialiști ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru a evalua și situația familială a minorului, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Anca Murgoci