Copil de 14 ani din Brăila, înecat în Dunăre. Trupul a fost găsit la Galaţi

Un minor de 14 ani din Brăila s-a înecat în Dunăre în zona plajei Perla din localitate. Trupul său a fost luat de curenţi şi găsit tocmai la Galaţi. 

"În această dimineață, echipajul de pe barca pompierilor a fost solicitat să intervină pentru aducerea la mal a unui corp neînsuflețit văzut pe suprafața Dunării. Băiatul de 14 ani a fost dat dispărut de părinți în data de 20, când tânărul s-a dus la plaja Perla cu prietenii, dar seara nu s-a mai întors. 

Ajuns pe fluviu la Galați, corpul neînsufleţit a fost observat astăzi de câțiva cetățeni care au anunţat prin 112. Pompierii au adus corpul tânărului la mal in zona Dunării maritime, după care a fost preluat de poliţie", a transmis ISU Galaţi. 

ISU Brăila confirmă decesul tânărului 

"La ora 09.55, persoana dispărută în data de 19.07.2020  în zona fostei plaje Perla, a fost găsită decedată, în plutire, pe fluviul Dunărea în dreptul municipiului Galați, de către un echipaj al Politiei Navale Galați", a transmis ISU Brăila.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel