Copil de 12 ani din Brăila, agresat sexual pentru 21 de lei. SENTINȚA definitivă

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Un copil de 12 ani din Brăila a fost agresat sexual pentru 21 de lei și promisiunea de a se juca pe un telefon mobil.

Curtea de Apel Galați l-a condamnat definitiv pe Daniel M., în vârstă de 32 de ani, după ce a agresat sexual un băiat de 12 ani. 

Individul din satu brăilean Drogu, comuna Galbenu, l-a momit pe copil cu 21 de lei și promisiunea că îl va lăsa să se joace pe telefonul său mobil. 

Bărbatul a primit doi ani de închisoare cu executare pentru agresiune sexuală și este obligat, de asemenea, să îi plătească daune morale copilului, în valoare de 5.000 de lei. 

Instanța i-a mai interzis să comunice cu băiatul de 12 ani, să se apropie de acesta la o distanţă mai mică de 150 de metri, de locuinţa, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, la o distanţă mai mică de 150 de metri, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, scrie Adevărul.

Totul s-a întâmplat în perioada 24-28 iulie 2019. „Profitând de imposibilitatea de a-şi exprima voinţa în mod valabil şi promiţându-i oferirea de bani şi înmânarea telefonului său mobil pentru a-l folosi la jocuri virtuale, inculpatul a efectuat câte un act de masturbare în prezenţa persoanei vătămate minore M.V., în vârstă de 12 ani. I-a oferit apoi sumele de 10 lei, respectiv 11 lei şi a determinat-o să-l masturbeze în continuare”, a precizat procurorul de caz, conform sursei citate.

Copilul le-a povestit părinților cele întâmplate, iar aceștia au anunțat autoritățile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel