Copil bolnav de autism, dat afară din biserică: Noi aici nu facem meloterapie. Ieşiți afară!

Un copil bolnav de autism a fost dat afară din biserică.

"Se întâmpla chiar în ziua marilor schimbări, când România stătea la coadă pentru a nu ştiu câta oară, pentru democraţie. În 26 mai, ziua alegerilor Parlamentului European, şi ziua referemdumului. În acea seară, era programat un concert de orgă şi vioară în frumoasa biserică din Bălcescu, concert organizat de Uvt. Biserica respectivă găzduia evenimentul. Spre 8 seara, se strânge lume şi lume la biserică. Şi lumea intră, face poze cu telefonul, îşi caută loc, se salută cu prietenii sau cunoscuţii şi aşteaptă.

Cu câteva ore înainte de acest eveniment, un copil cu autism este anunţat de părinţi că vor merge spre seară să asculte vioara şi să vadă o orgă, în biserică. El, copilul cu autism, se bucură şi se înseninează. Lui îi plac mult sunetele şi instrumentele. Şi nu este un copil care să nu înţeleagă. Este un copil de aproape 4 ani, deştept, verbal, cu achiziţii foarte apropiate de vârsta cronologică, care înţelege tot ce poate înţelege un copil de vârsta lui, care simte şi se bucură. Dar aici e aici: el se bucură puţin altfel. Când simte că vine valul emoţional, îşi flutură puţin mâinile. Abia atunci bagi de seamă că e ceva cu acel copil", a scris pe Facebook psihoterapeutul Viorel Enache, potrivit observator.tv.

"Nu aveţi voie cu acest copil!"

 

"Astfel că, în intrarea bisericii din Bălcescu, printre oameni care intră zâmbind, îşi făcuse apariţia acest copil cu mama şi cu tata, senini şi ei la gândul că fiul lor va auzi şi va vedea o vioară. Nu şi-au făcut planul să stea tot concertul. Atât cât se poate şi cât e confortabil. Apoi, seara se poate continua cu o plimbare în parc. Însă, la intrarea în biserică, era un domn al bisericii, îmbrăcat în negru, cu sufletul negru, cu vocea neagră şi grea care, văzându-l pe cel mic, a spus: "Dumneavoastră nu aveţi voie cu acest copil!".

Paralizia sufletească a părinţilor era mult prea contrastantă cu bucuria copilului, care nu înţelegea exact ce se întâmplă, privind minunat interiorul bisericii din uşa înaltă. Degeaba au încercat să îi explice părinţii acelui domn de la intrare că vor să vadă puţin, că vor să asculte puţin, că pentru copil e ca o terapie, că nu vor deranja nicicum. Porunca a 11-a, este poruncă: "Să nu laşi un copil la concertul din biserică!".

"Noi aici nu facem meloterapie. Ieşiţi afară!"

 

"Noi aici nu facem meloterapie. Ieşiţi afară!". Cu sufletul bătut în cuie şi răstignit pe peretele rece al inumanităţii, mămica îşi luă copilul de mână şi se îndreptă spre maşină, cu destinaţia "acasă". În viaţă, dacă poţi, demonstrezi. Dacă nu poţi demonstra, argumentezi. Iar dacă nu poţi nici demonstra, nici argumenta, pleci.

La biserică poţi bate, dar nu se ştie dacă ţi se va deschide. Poţi să rogi frumos, dar răspunsul poate fi "nu". La 10 minute de la această întâmplare, copilul ascultă, în maşină, "Nu mi-e frică de bau-bau!". Nu ştiu dacă Dumnezeu există, dar Bau-bau există cu siguranţă. Şi stă în uşa de la biserică din Bălcescu. Dar oare ce Baubau este în acea instituţie bisericească, care să sperie lumea în aşa fel de un copil?",  a mai scris pe Facebook psihoterapeutul Viorel Enache

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28