Copiii sub 14 ani nu mai au voie să folosească trotinete electrice

Fotografie de la Mathias Reding, Pexels
Fotografie de la Mathias Reding, Pexels

Copiii sub 14 ani nu mai au voie să folosească trotinetele electrice, a decis Guvernul francez. 

Franţa a decis miercuri să interzică copiilor sub 14 ani să folosească trotinetele electrice şi înăspreşte sancţiunile în cazul încălcării regulilor de circulaţie a acestor dispozitive, în speranţa unei mai bune reglementări a acestor mijloace de transport care divizează opinia publică, relatează AFP.

La fel ca în multe alte ţări, acest mijloc de transport cu emisii reduse de carbon i-a cucerit pe francezi: două milioane dintre ei deţin o trotinetă electrică şi sute de mii închiriază ocazional una în regim de autoservire.

Însă, numărul deceselor şi rănirilor grave în care sunt implicate trotinetele electrice a explodat, iar dezvoltarea anarhică a sistemului de închiriere cu autoservire provoacă tensiuni, în special la Paris, unde primăria organizează duminică un referendum local ce ar putea duce la interzicerea lor totală.

Planul prezentat miercuri de guvernul francez urmăreşte să conducă la o "calmare a spaţiului public" prin instituirea unui cadru mai strict. "Trotinetele electrice pot fi o şansă dacă sunt bine organizate, bine reglementate", a declarat ministrul Transporturilor, Clement Beaune, în cadrul unei conferinţe de presă.

Nu e singura măsură luată de autorităţi



Conform noilor reglementări, care urmează să fie oficializate printr-un decret, vârsta minimă pentru conducerea unei trotinete electrice va creşte de la 12 la 14 ani, la fel ca în cazul scuterelor. Trotinetele electrice trebuie să fie, de asemenea, echipate cu lumini şi semnalizatoare.

Amenzile vor fi şi ele mărite, de la 35 la 135 de euro pentru sancţionarea circulaţiei a două persoane pe aceeaşi trotinetă sau circulaţia în locuri nepermise.

Purtarea obligatorie a căştii nu a fost încă decisă, însă opţiunea rămâne pe masă, potrivit ministerului.

Reglementările privind aceste mijloace de transport au fost înăsprite în multe oraşe din întreaga lume. Roma, Lisabona, Stockholm şi Oslo au înăsprit condiţiile de utilizare a trotinetelor electrice de închiriat, în timp ce Barcelona şi Montreal au interzis circulaţia acestora, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel