EXCLUSIV  Copiii merg la bibliotecă pentru teme. Ramona Ioana Mezei explică ce i-a convins

Loredana Brumă / 10 dec 2019 / 22:52 Salveaza PDF Comentarii

Ramona Ioana Mezei, directorul general al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, spune că instituţia pe care o conduce încearcă să se implice în viaţa comunităţii. Aceasta a afirmat la interviurile DC News că sunt foarte mulţi copii care vin la bibliotecă pentru a-şi face temele. 

"Încercăm să ne implicăm foarte mult în viaţa comunităţii. La filialele noastre, vin copii să-şi facă temele. Din cele peste 30 de filiale, şase sunt dedicate numai copiilor. Copiii vin şi la filialele enciclopedice ale Bibliotecii Metropolitane Bucureşti şi sunt mulţi dintre ei care vin să-şi facă temele, care vin şi în perioada vacanţei de vară şi participă la ateliere diverse. Noi avem un program special pe perioada verii, se numeşte "Biblio-vacanţa". 

Acesta este un proiect de reţea, un proiect pe care îl îmbrăţişează toate filialele noastre, indiferent de forma lor, pentru că avem aceste biblioteci enciclopedice, avem cele şase biblioteci pentru copii, dar avem şi Artotecă, Mediatecă, avem o bibliotecă sonoră pentru nevăzători", a spus Ramona Ioana Mezei la interviurile DC News. 

Ramona Ioana Mezei a mai spus cum îi atrage pe copii să vină la bibliotecă. 

"Să ştiţi că noi nu avem numai carte în format fizic, ci avem şi un program care se intitulează 'Biblionet'. Funcţioneză în cadrul Bibliotecii Metropolitane Bucureşti de peste 11 ani. Avem acces la internet şi la calculatoare pentru toate categoriile de vârstă", a mai spus directorul general al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti. 

Declaraţiile complete în video de mai jos:

 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24