EXCLUSIV  Copii agresați în lift. Untaru: Ce surprinde în cazul agresorului. Elemente-cheie

Bărbatul acuzat că a agresat, vineri dimineaţă, doi copii de 5 şi de 9 ani, în cartierul Drumul Taberei, nu a fost găsit nici până acum. În acest caz, Mihai Untaru, comisar-șef în rezervă, a spus în exclusivitate pentru DC News ce surprinde.

În primul rând, ridică semne de întrebare lipsa de informații strânse până în prezent. De altfel, este o problemă și faptul că Poliția Română nu are un sistem de recunoaștere facială, așa cum este, de exemplu, în Germania, care ar ajuta extrem de mult la rezolvarea cazului.

În al doilea rând, Mihai Untaru a remarcat faptul că agresorul nu purta mănuși. Din acest motiv, familia copiilor agresați ar fi trebuit să 'blocheze' liftul astfel încât să rămână amprentele bărbatului căutat de oamenii legii. Acestea existau atât în lift, cât și în locurile din bloc unde agresorul a mai stat cu micuții.

În altă ordine de idei, ceea ce surprinde în cazul atacatorului este că deși fotografia cu el este foarte clară, nimeni nu l-a denunțat, nimeni nu a venit să spună că îl cunoaște.

Din experiența vastă pe care o are, Mihai Untaru a spus că agresorul nu acționa în cartierul în care locuia. Ca urmare, dacă i se găseau amprentele în blocul din Drumul Taberei, trebuia să justifice de ce se afla acolo.

[citeste si]

Procurorii au extins cercetările iniţiale în cazul agresorului celor doi copii, fiind identificate şi cercetate criminalistic alte zone din Bucureşti în care autorul agresiunii a fost prezent.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au fost efectuate investigaţii într-un perimetru extins - 50 de străzi, dintre care nouă principale, şi aproximativ 200 de blocuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel