Conversia creditelor în franci elvețieni, neconstituțională. Hotărârea CCR

Lovitură grea pentru românii care au credite în franci elvețieni. Curtea Constituţională a României (CCR) a decis marţi că este neconstituţional proiectul de lege referitor la conversia creditelor în franci elveţieni.

"Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a admis că legea este neconstituţională cel puţin din două mari motive. Primul este încălcarea gravă a principiului bicameralismului, în sensul că de la propunerea legislativă care a început la Senat şi până la actul adoptat de Camera decizională există o diferenţă substanţială. Senatul a adoptat legea în formula pe care au redacta-o iniţiatorii, iar la Camera Deputaţilor au fost modificate practic aproape soluţiile legislative, toate articolele. Or, potrivit practicii noastre constante, atunci când (...) se schimbă soluţiile substanţiale, se consideră că s-a încălcat principiul bicameralismului", a anunţat şeful CCR, Valer Dorneanu, după şedinţa de marţi. 


Potrivit acestuia, faptul că a doua Cameră este decizională nu înseamnă că poate să adopta legea "într-un mod numai ei propriu", fiind nevoie să ţină cont şi de expresia textelor adoptate în prima Cameră. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel