EXCLUSIV  CONTROVERSE cu Evaluarea Națională și Bacalaureatul 2020. La aspectele acestea nu s-a gândit nimeni!

Ioana Mihaela Neacşu
Ioana Mihaela Neacşu

Ioana Mihaela Neacşu, fost inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), a făcut declarații importante după anunțurile președintelui legate de examene și prima reacție a Consiliului Național al Elevilor.

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat, joi, după ședința cu miniștri și premierul Ludovic Orban, că elevii bolnavi sau carantinați pot susține o a doua sesiune de Bacalaureat sau Evaluare Națională.

În acest context, DCNews a luat legătura cu Ioana Mihaela Neacşu, fost inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), care a făcut următoarele precizări: „Este în procedura Ministerului de mai mulți ani: dacă un copil nu se poate prezenta la începutul examenului (poate a avut o cădere de glicemie), dacă nu poate să intre în sală până la ora 8.30 din motive temeinice, intră după finalizarea primei probe și continuăm în aceeași zi cu subiectul de rezervă pe care îl are pregătit întotdeauna Ministerul. Deci în aceeași zi, dar pe subiect de rezervă!

Sesiunea a doua de Bacalaureat din august este tradițională, nu ar fi un element de noutate. Până la urmă, să vedem cum se va corela cu admiterea la învățământul superior. Pentru că una este să te prezenți la sesiunea a doua din vară în condițiile în care nu ai promovat în prima sesiune și alta este să te prezinți în sesiunea a doua în condițiile în care nu ai putut participa la prima sesiune. Este o diferență importantă!

Prima reacție după mesajul ferm al CNR

După declarațiile președintelui de joi, Consiliul Național al Elevilor (CNR), împreună cu Federația Națională a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar, a reacționat imediat: „Înțelegem necesitatea unor măsuri riguroase, care să vizeze interesul superior al elevului și somăm Administrația Prezidențială și Guvernul României să identifice o strategie alternativă prin care elevii care au temperatura peste 37.3 grade (acest lucru putând fi cauzat inclusiv de menstruație sau de stres) să poată susțină examenul de Bacalaureat în condiții igienico-sanitare corespunzătoare. O soluție în acest sens este susținerea examenului de Bacalaureat într-o sală separată, izolată”. DECLARAȚIILE COMPLETE AICI.

Cu privire la comunicatul remis de CNR, Ioana Mihaela Neacşu a spus: „Este o soluție, dar trebuie să ținem cont de două aspecte. Dacă este un elev în această situație, trebuie o sală de clasă? Dacă sunt cinci elevi, cinci săli? Nu s-a precizat. Eu vă garantez că nu există cinci săli libere. Îi punem pe toți în aceeași clasă? E clar că, în primul rând, Ministerul trebuie să elaboreze o procedură pentru această speță. Mai avem și situația elevilor care sunt școlarizați la spital sau la domiciliu. Până în acest moment, nici pentru ei nu e clarificat modul în care vor susține examenele.

Dacă elevul are febră, va fi poate dificil să găsim cadru didactic, asistent care să intre în sală cu el. Este și acesta un aspect de care trebuie să ținem cont. Să ne gândim la elevi, dar în aceeași măsură și la cadrele didactice.

Gândiți-vă că vorbim despre un copil care vine la examen. Nu e un copil care să se simtă rău, pentru că altminteri nu s-ar mai prezenta. Când se prezintă să intre în școală, înseamnă că dorește să participe la examen.

De asemenea, a adăugat: „Să ne mai gândim la un aspect. A doua sesiune de Evaluare Națională se încalecă cu admiterea la liceu. Practic, va trebui decalat calendarul de admitere la liceu, dacă mai dăm încă o sesiune de Evaluare Națională.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel