Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail redactia@dcnews.ro și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Controversă. Paznicii de cartier primesc mai multe drepturi

Paznicii de cartier primesc mai multe drepturi, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament. 

Parlamentul turc a adoptat joi un proiect de lege controversat ce întăreşte considerabil prerogativele "paznicilor de cartier", opozanţii preşedintelui Recep Tayyip Erdogan acuzându-l că prin acest demers intenţionează să îşi organizeze o "miliţie" loială, informează AFP. "Proiectul de lege al paznicilor de cartier a fost acceptat", a anunţat parlamentul pe Twitter.

În conformitate cu textul adoptat, paznicii de cartier ("bekçi" în limba turcă) care patrulează noaptea pentru a raporta jafuri şi tulburări ale ordinii publice vor avea aproape aceleaşi puteri ca poliţiştii. Noile prevederi legislative le permit acestora să poarte şi să utilizeze arme de foc dacă este necesar, dar şi să oprească trecătorii pentru a le verifica identitatea sau pentru a-i percheziţiona.

Cu o vechime ce depăşeşte un secol, instituţia paznicilor de cartier de pe lângă ministerul de interne s-a dezvoltat considerabil după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016 împotriva preşedintelui Turciei, scrie Agerpres. 

Turcia are, în prezent, peste 28.000 de paznici de cartier.

Partidul de guvernământ islamico-conservator al preşedintelui Erdogan, care a prezentat proiectul de lege, susţine că noile prerogative vor permite paznicilor de cartier să ajute mai eficient forţele de ordine prin zădărnicirea încercărilor de furt şi prevenirea agresiunilor pe străzi.

Preşedintele, criticat



În vechile filme turceşti, aceştia sunt prezentaţi ca nişte figuri paterne, binevoitoare, care patrulează pe străzi cu fluierul în gură în căutarea scandalagiilor.

Însă opoziţia îl suspectează pe preşedintele Erdogan, pe care îl acuză de tendinţe autoritariste, că încearcă să înfiinţeze o forţă înarmată loială.

"Foloseşte instituţia paznicilor de cartier pentru a organiza o miliţie", a declarat Mahir Polat, membru al principalului partid de opoziţie CHP (social-democrat)."Dacă există o problemă de securitate în această ţară, atunci poliţia sau jandarmeria sunt cele care trebuie consolidate", a adăugat politicianul de opoziţie.

"Prin consolidarea paznicilor sunt create condiţii pentru creşterea presiunii asupra societăţii, asigurarea menţinerii puterii şi slăbirea şi mai mult a statului de drept", a declarat marţi parlamentarul Hakki Saruhan Oluç din partea partidului pro-kurd HDP. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.24
YesMy