Control judiciar pentru bihoreanul care ar fi violat și filmat, în repetate rânduri, trei copii

Foto ilustrativ / Pixabay
Foto ilustrativ / Pixabay

Bărbatul din Bihor acuzat că a violat și filmat trei copii, în repetate rânduri, a fost plasat sub control judiciar. 

Petru L., în vârstă de 32 de ani, acuzat că a violat și filmat timp de mai multe luni trei copii cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani, a fost plasat sub control judiciar. 

Bărbatul din localitatea bihoreană Hotar are antecedente penale: a fost condamnat de două ori pentru conducere fără permis, la închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității. 

În același timp, cei trei copii, de 10, respectiv 12 ani, au fost preluaţi de DGASPC Bihor pentru a fi evaluaţi de specialişti şi pentru asistență psihologică, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Ștefan Goția. 

"În seara de 24 mai am fost sesizaţi de către Poliție cu privire la situaţia celor trei minori, copii cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani. Ca urmare, a fost dispusă luarea unei măsuri de protecție specială pentru cei trei copii. Actualmente, ei se găsesc într-o unitate de asistenţă specializată şi beneficiază de toate serviciile de care au nevoie, inclusiv de consiliere psihologică pentru problema pe care o au", a declarat Ștefan Goția, transmite ebihoreanul.ro.

Copiii au fost lăsați la coliba bărbatului de o mătușă

Sursa citată scrie că minorii locuiau într-un cătun din comuna Țețchea, în apropiere de satul Hotar. O fetiță și un băiat sunt frați de mamă, care între timp a decedat, iar al treilea copil este fiul surorii lor mai mari. 

Ei erau îngrijiți de concubinul mamei celor doi frați și ar fi trebuit să rămână la o mătușă. Femeia însă a plecat să muncească în străinătate și i-a lăsat pe copii la coliba bărbatului. 

Individul i-ar fi violat și i-ar fi obligat să întrețină relații intime între ei, în repetate rânduri. De asemenea, el este acuzat că a filmat totul cu telefonul mobil. 

Fetița i-a spus mătușii de abuzuri, iar ea a anunțat Poliția

Abuzurile au ieșit la iveală luni, când fetița a cerut unei familii din sat telefonul să-și sune mătușa. Femeia a alertat de urgență Poliția. 

Medicii legiști au confirmat faptul că minorii au fost abuzați sexual, iar Petru L. a fost reținut pentru 24 de ore și, în cele din urmă, plasat sub control judiciar. 

Bărbatului i-au fost ridicate și telefoanele mobile, iar în timpul percheziției informatice, oamenii legii au găsit diverse fișiere cu minorii în ipostaze explicite

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel