Contrabandă cu bijuterii din aur. O femeie din Pitești a fost reținută

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Zeci de grame de aur și peste 5.000 de lei, au fost descoperite în urma percheziției desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș.

Polițiștii au depistat o femeie, în vârstă de 35 de ani, care din 2019 și până în prezent ar fi introdus în țară, prin sustragere de la controlul vamal, diverse cantități de bijuterii din aur, achiziționate din Turcia, pe care le-ar fi comercializat, ulterior, prin intermediul platformelor on-line. 

”Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au efectuat o percheziție domiciliară, în municipiul Pitești, la locuința unei persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de ”colectarea, deținerea, producerea, transportul, prelucrarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia””, se arată într-un comunicat de presă. 

Femeia a fost reținută 

În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate aproximativ 60 de grame de  bijuterii din aur de 14k și 18k, 6.000 de lei, 350 de euro, un telefon mobil și mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.

După administrarea probatoriului, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel