Contestaţii la Bacalaureat 2011: Doi elevi ai unui colegiu din Buzău au primit cu aproape trei puncte mai mult după recorectare

Doi elevi de la Colegiul Naţional "Bogdan Petriceicu Hasdeu", din Buzău, care au contestat notele obţinute la limba şi literatura română, au primit, după recorectare, note cu aproape trei puncte mai mult decât cele iniţiale.

Astfel, la Colegiul Naţional "Bogdan Petriceicu Hasdeu", un absolvent care iniţial a fost notat cu 6.70 la română a obţinut, după recorectare, nota 9.40.

Un alt elev al aceluiaşi colegiu a contestat o notă de 6.35 tot la română, primind, după recorectarea lucrării 8.80, diferenţele în cele două cazuri fiind foarte mari şi ridicând semne de întrebare asupra modului în care a fost făcută corectarea lucrărilor.

Inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Mariana Davidescu, susţine că în astfel de situaţii procedura este clară însă precizări vor veni după ce situaţia va fi adusă la cunoştinţa instituţiei. Cel mai probabil, în cazul acestor teze cu diferenţe foarte mari se va cere o reexaminare din partea unei alte comisii de cadre didactice.

În schimb, la Grupul Şcolar de Arte şi Meserii din municipiul Buzău elevii care au cerut recorectarea lucrărilor au primit note sensibil mai mici decât cele iniţiale. Un exemplu concret este al unui licean care la economie a fost notat de prima comisie cu 4.00, iar de la a doua comisie de profesori corectori a primit nota 2,80.

Potrivit ISJ Buzău, procentul de promovabilitate la Buzău în urma recorectării celor 1.570 de contestaţii depuse la bacalaureat a crescut cu peste un punct, de la 53.20, procent iniţial, la 54.28 la sută în prezent.

Din primele informaţii furnizate de inspectorul şcolar general adjunct al ISJ Buzău, profersorul Mariana Davidescu, în urma recorectării tezelor de la bacalureat rata de promovabilitate a crescut la 54.28.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel