Contestația funcționarei de la Primăria Gura Vadului, arestată preventiv, judecată de Tribunalul Prahova

FOTO: Freepik @fabrikasimf
FOTO: Freepik @fabrikasimf

Funcționara din Primăria Gura Vadului a contestat decizia instanței prin care a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Tribunalul Prahova va judeca, joi, contestația pe care funcționara din cadrul Primăriei Gura Vadului a făcut-o după ce vineri, 19 ianuarie, a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile în dosarul Ferma Dacilor, unde luna trecută opt persoane au murit carbonizate.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Anghelina Luiza-Laura a contestat măsura preventivă dispusă de instanţa de fond (Judecătoria Ploieşti), acţiunea urmând să fie judecată, joi, la Tribunalul Prahova.

Anghelina Luiza-Laura a fost dusă, săptămâna trecută, cu mandat la audieri în acest dosar, fiind ulterior reţinută de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti sub acuzaţia de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale). În aceeaşi zi la audieri au fost duşi actualul primar al comunei Gura Vadului, Nicolae Marius Sora, şi fostul primar, Constantin Lungu, faţă de aceştia fiind dispusă măsura controlului judiciar.

Funcţionara a îndeplinit responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, iar anchetatorii spun că aceasta şi-a îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu în legătură cu demersurile de intrare în legalitate a construcţiilor de la Ferma Dacilor.

”La datele de 26.06.2020, 29.09.2020 şi 11.11.2020, în calitate de funcţionar public în cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, împreună cu cele două persoane care au îndeplinit, succesiv, funcţia de primar al comunei Gura Vadului, a emis două certificate, respectiv un certificat de atestare a edificării/extinderii construcţiei, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Funcţionarul public a omis să verifice îndeplinirea condiţiilor legale (...), îndeplinindu-şi defectuos îndatoririle de serviciu şi cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condiţiilor de siguranţă a construcţiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menţionată anterior, precum şi a drepturilor fundamentale la integritate corporală şi viaţă”, se precizează într-un comunicat emis anterior de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Dosarul Ferma Dacilor, disjuns

Potrivit unor surse judiciare, procurorul a disjuns dosarul care vizează fapte de abuz în serviciu care ar fi fost săvârşite de primarul comunei prahovene Gura Vadului, Nicolae Marius Sora, de fostul edil al comunei, Constantin Lungu, şi de către funcţionara cu atribuţii în urbanism.

Într-un alt dosar sunt cercetaţi patronul Fermei Dacilor, Cornel Dinicu, în stare de arest preventiv, şi alte două persoane implicate în administrarea pensiunii, Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie, aflate în arest la domiciliu, cei trei fiind acuzaţi de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru.

În urma incendiului din 26 decembrie, de la Ferma Dacilor, au murit carbonizate opt persoane, cinci adulți și trei copii, între care și copilul lui Cornel Dinicu.

Citește și: Și al doilea avocat al lui Dinicu face acuzații grave după ce s-a retras din dosar. ”Mi-a spus să-mi văd de treaba mea ca să nu am probleme”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel