Consumatorii germani vor plăti facturi mai mari la gaze începând din octombrie. Nouă taxă pe energie

Banca Mondială, ajutor suplimentar de 1,49 miliarde de dolari pentru Ucraina / Foto: Pixabay, de Geralt
Banca Mondială, ajutor suplimentar de 1,49 miliarde de dolari pentru Ucraina / Foto: Pixabay, de Geralt

Gospodăriile din Germania vor începe să plătească o nouă taxă pe energie la toamnă, ceea ce le va creşte costurile cu aproximativ 1.000 de euro pe an, ca urmare a deciziei Rusiei de a reduce livrările de gaze, transmite Bloomberg.

Începând din luna octombrie, companiile de utilităţi din Germania vor putea să transfere, pe seama consumatorilor, costurile create de acoperirea deficitului apărut ca urmare a diminuării livrărilor ruseşti de gaze.

Guvernul de la Berlin urmează să prezinte joi un decret cu privire la acest subiect. Germania a încercat să evite situaţia în care consumatorii sunt cei care plătesc pentru creşterea costurilor cu energia.

Însă presiunile cu care se confruntă companiile de utilităţi au forţat Guvernul de la Berlin să îşi schimbe abordarea în încercarea de a reduce consumul şi a se pregăti pentru sezonul de iarnă, în contextul în care există îngrijorări că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ar putea opri complet livrările de gaze.

'Provocările cu care ne confruntăm sunt enorme'

'Provocările cu care ne confruntăm sunt enorme şi afectează zone semnificative ale economiei şi societăţii. Nu le putem depăşi decât împreună', a declarat ministrul german al Economiei, Robert Habeck, într-un comunicat.

Potrivit unor surse guvernamentale, valoarea noii taxe ar putea varia între 1,5 şi 5 eurocenţi pentru fiecare kilowat oră, ceea ce ar însemna o sumă suplimentară de aproximativ 1.000 de euro pe an în facturile la gaze pentru o familie de patru persoane.

Un aşa-numit 'mecanism de ajustare a preţurilor' va afecta atât gospodăriile cât şi consumatorii industriali care utilizează contracte pe termen lung şi va fi valabil până la finele lunii septembrie 2024, au adăugat sursele.

Până în luna octombrie, importatorii de gaze vor trebui să suporte singuri creşterea costurilor. O condiţie prealabilă pentru introducerea de către Guvern a acestui mecanism este o perturbare semnificativă a livrărilor de gaze către Germania. Recent, grupul rus Gazprom a redus livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1 până la 20% din capacitatea conductei, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2023 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1