EXCLUSIV  Constantin Sebeşanu, CEO Impact, mesaj pentru firmele româneşti: Să vedem toate companiile care au mai rămas şi sunt fiabile listate la bursă

Foto Ilustrativ Pixabay
Foto Ilustrativ Pixabay

Constantin Sebeşanu,  CEO Impact Developer & Contractor, şi-a exprimat dorinţa listării la bursă a tuturor companiilor fiabile din România, şi afirmă că începutul trebuie să vină din Bucureşti. 

”Toată lumea vrea ca BVB-ul să facă toate eforturile și să creștem valoarea pe Bursă, lichiditatea în principal și acesta este scopul nostru. Se vorbea de companiile românești. Într-adevăr, toți vrem să se listeze toate companiile fiabile cât mai repede și la București. Asta este cel puțin și ce este opinia mea. Zicea dl. Năsui că nu se listează pentru lichiditate, eu zic că dacă nu se listează de unde să avem lichiditatea?

Deci cred că pasul trebuie făcut la București, asta cel puțin în opinia mea și ne-o dorim cu toții alături de Hidroelectrica, să vedem toate companiile care au mai rămas și sunt fiabile, listate la Bursă. Din punct de vedere al ASF-ului probleme s-au discutat, sunt cunoscute, în particular și noi avem aceeași problemă: se vorbea de timpul pentru majorări de capital.

Avem bineînțeles probleme cu înregistrarea acționarilor. Știți că este acea perioadă între momentul în care ei fac plata pentru acțiuni și momentul în care intră în posesia lor, ei sunt defavorizați, nu beneficiază de dividente în perioada aceasta, nu beneficiază de randament. Astea sunt lucruri la care lucrăm cu toții, împreună și cred că se vor rezolva rapid. Partea asta de majorări, mai ales în contextul din ultimul an, când toată lumea a trebuit să dea dovadă de adaptabilitate și flexibilitate să găsim soluții rapide să ne adaptăm la  problemele care ne-au ieșit în față, noi am făcut majorări de 45 de milioane, bani pentru a susține investițiile.

Cred că suntem pe drumul cel bun, mă bucur mult că suntem toți la masa dialogului și cred că este singura variantă pentru a crește rapid și eficient”, a declarat Constantin Sebeşanu, CEO Impact Developer and Contractor, în cadrul conferinţei "Cum poate deveni piața de capital din România motorul economiei", organizată de DC MEDIA GROUP. 

Citește și:

Constantin Sebeşanu, CEO Impact: Viaţa noastră este direct legată de bursă, plângem şi râdem cu bursa

"Apreciez faptul că ne-am adunat o mare parte din stakeholderi aici. Cred că acesta este pasul, dialogul. Şi cred că aceste întâlniri sunt benefice. Mă bucur că am ieşit din uzanţa aceea de a sta pe margine şi de a critica şi suntem acum toţi pe teren şi jucăm împreună. Apreciem, mai ales noi, emitenţii, deschiderea ASF-ului şi BVB-ului pentru dialog. 

Impact este una dintre primele companii listate pe bursă şi una dintre cele trei care am rămas timp de 25 de ani alături de bursă. Viaţa noastră este direct legată de bursă, plângem şi râdem cu bursa. Pentru noi este un element important. Ne trebuie capitalul de pe bursă, este complet complementar cu creditele bancare. Noi, ca să accesăm credite bancare, trebuie să aducem şi equity tot timpul, mai ales pe partea de project finance, şi atunci bursa este sursa.

Apreciez acest dialog şi am văzut o evoluţie foarte bună şi o relaţie între stakeholderi în ultimul an", a declarat Constantin Sebeşanu, CEO Impact Developer and Contractor, în cadrul conferinţei "Cum poate deveni piața de capital din România motorul economiei", organizată de DC MEDIA GROUP. 

Listarea la bursă a Hidroelectrica. Bogdan Badea explică: Nu se vinde 

Bogdan Badea, Președintele Directoratului Hidroelectrica, a spus dacă se va vinde compania pe care o reprezintă.

Bogdan Badea, Președintele Directoratului Hidroelectrica, a vorbit despre listarea la bursă a companiei Hidroelectrica și a dezmințit zvonurile conform aceasta se va vinde:

„Pentru că s-a vorbit foarte mult de listarea Hidroelectrica, constatăm și noi, în diverse dezbateri și discuții, că, din păcate, nu întotdeauna, listarea Hidroelectrica este privită și înțeleasă pe deplin. Primim întrebări de tipul: Veți fi vânduți? / Vom rămâne fără Hidroelectrica? Hidroelectrica nu se vinde și nu rămânem fără Hidroelectrica. Listarea, practic, și am spus-o de mai multe ori, va permite accesul tuturor românilor la Hidroelectrica. Este o companie care a crescut foarte mult în ultimii ani... Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel