Constantin Nicolescu, un an de închisoare cu suspendare

constantin_nicolescu dece
constantin_nicolescu dece

Președintele Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu, a primit un an de închisoare în dosarul fraudei cu fonduri europene, în care este acuzat că ar fi luat 60.000 de euro de la omul de afaceri Cornel Penescu, fostul patron al lanțului de magazine PIC. Decizia nu este definitivă, scrie România Liberă.

 Potrivit unor surse citate de cotidian, soțul judecătoarei de la Tribunalul București care a dat sentința în acest caz a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare într-un dosar DNA. Soțul magistratei este acuzat de trafic de influență, pentru că ar fi cerut 15.000 de euro (din care a primit 4.500) de la ruda unui traficant de droguri, pentru a interveni pe lângă magistrați să obțină eliberarea din arest a acestuia. Specialiși citați de RL spun că judecătoarea ar fi trebuit să se abțină în acest caz, pentru că soțul său a fost condamnat într-un dosar instrumentat de DNA, parchetul care s-a ocupat și de Constantin Nicolescu.

Nicolescu a fost trimis în judecată în 2011, acuzat că a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro pentru patru unități de învățământ, în baza unor acte false.

Cornel Penescu a fost condamnat, de asemnea marți, la nouă luni de închisoare cu executare.

Constantin Nicolescu este lider al PSD Argeș și șef al Consiliului Județean, în fruntea căruia a câștigat al treilea mandat pe 10 iunie 2012.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel