Constantin Necula: Uneori, începem să-i semănăm lui Iuda. Noi nici măcar nu ne mai întrebăm

Părintele Constantin Necula, mesaj pentru politicieni
Părintele Constantin Necula, mesaj pentru politicieni

„Dacă nu exista Joia Mare, nu exista nimic” - Pornind de la această afirmație, Mihai Gâdea l-a invitat, joi, la Antena 3, pe părintele Constantin Necula să explice care este însemnătatea gestului trădării lui Iuda.

Întrebat dacă această trădare este valabilă doar pentru Iuda sau și pentru oricare pentru noi, părintele Constantin Necula a răspuns astfel: „Suntem de 2000 de ani la cină cu Mântuitorul și tot tingem cu el împotriva lui, câteodată. Nu uităm cu Iuda acesta este așa de ușor reflexibil în societatea în care trăim, încât mi se face frică și termenul românesc pentru tinsul acela în farfurie este tingere/întingere cu mine, adică te întinzi și te și dai prieten cu mine.

E impresionant pentru că Iuda este unul dintre apostolii despre a cărui alegere nu scrie nimic Scriptura. Despre toți știm că sunt chemați, Iuda se pare că este infiltrat. Dacă vreți, este un neapostol sub acoperire. Și, în mod cu totul duhovnicește, trebuie să înțelegem că este același personaj care cu puțin timp înainte se plângea de banii dați de femeia mironosiță pentru a-l mirunge pe Hristos spunând că ar vrea mai bine să dea săracilor.

(...) Sunt mulți care îi seamănă lui Iuda și care îl vând pe Hristos pentru nimica toată în încercarea disperată de a părea că sunt de partea săracilor. E periculoasă construcția aceasta.

Eu trebuie să recunosc un alt aspect care pe mine mă pune serios pe gânduri: noi nici măcar nu ne mai întrebăm: 'Sunt eu Doamne cel care te trădez câteodată?' O luăm ca de la sine înțeles că noi nu suntem Iuda. Uneori, din nefericire, începem să-i semănăm, în lucruri mici, în lucruri mari, dar riscăm să-i semănăm”, a spus Constantin Necula, joi seară, la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel