Constantin Corduneanu a murit

Denisa Zamfir / 27 dec 2018 / 20:04 Salveaza PDF Comentarii
Doliu
Doliu

Academicianul Constantin Corduneanu, ilustru matematician român, a murit joi, la vârsta de 90 de ani, anunţă Academia Română.

"Academia Română anunţă cu profund regret stingerea din viaţă, joi, în Arlington, Texas, la vârsta de 90 de ani, a academicianului Constantin Corduneanu, ilustru matematician român, cu o bogată carieră internaţională", precizează sursa citată.

Născut la 26 iulie 1928, la Iaşi, Constantin Corduneanu a urmat Liceul Militar din Iaşi şi Colegiul Naţional Militar "N. Filipescu" din Predeal (Mănăstirea Dealu) (1940 - 1947). În anul 1951 absolvă cursurile Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi, Secţia matematică, iar doi ani mai târziu se înscrie la doctorat la aceeaşi universitate. În 1956 obţine titlul de doctor în matematică cu teza "Probleme globale pentru ecuaţii diferenţiale de ordinul I şi II", având conducător ştiinţific pe prof. Ilie Popa şi referenţi pe Miron Nicolescu, Gr. C. Moisil şi A. Haimovici.

La Universitatea din Iaşi a parcurs toate treptele ierarhiei universitare, de la preparator la profesor (1949 - 1977), ocupând prin concurs posturile de lector, conferenţiar şi profesor. Concomitent a cumulat funcţii de asistent sau conferenţiar la Institutul Politehnic "Gh. Asachi" din Iaşi şi la Institutul Pedagogic din Suceava.

A fost decan al Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi (1968 - 1972), prorector (1972 - 1973 şi 1974 - 1977) şi şef al Catedrei de matematică şi fizică (1964 - 1966) şi rector (1966 - 1968) la Institutul Pedagogic din Suceava.

După repetate stagii ca profesor invitat în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Statului Rhode Island (1967 - 1968, 1973 - 1974 şi 1978) şi la Universitatea Statului Tennessee (1978 - 1979), în anul 1978 se stabileşte peste ocean, unde activează ca profesor titular la Universitatea Statului Texas din Arlington. Din această poziţie s-a pensionat în 1996, devenind profesor emerit.

A pregătit peste 4.000 de studenți în România și peste 3.000 în SUA

 

Profesorul Constantin Corduneanu a contribuit la pregătirea matematică a aproape 4.000 de studenţi în România şi peste 3.000 de studenţi în Statele Unite ale Americii. Peste 20 de doctoranzi sau tineri cercetători şi-au trecut doctoratul sub îndrumarea sa.

După 1990, a fost prezent deopotrivă în SUA şi în România, unde a activat la Institutul de Matematică "Octav Mayer" din cadrul Filialei Iaşi a Academiei Române.

Din 1979 a activat în Academia Româno-Americană de Arte şi Ştiinţe, unde a deţinut funcţia de membru al comitetului de conducere (1982 - 1995) şi apoi pe cea de preşedinte (1995 - 1998). După încheierea mandatului, a fost ales profesor emerit.

A publicat, în România şi în străinătate, aproximativ 200 de cărţi şi articole ştiinţifice în care a abordat variate domenii de cercetare: teoria globală a sistemelor diferenţiale, teoria admisibilităţii şi aplicaţii la sisteme diferenţiale, integrale sau cu operatori Volterra generali (cauzali), teoria stabilităţii sistemelor, cu precădere prin metoda comparaţiei, teoria mişcărilor oscilante şi a undelor, în special cazul aproape periodic.

Doctor Honoris Causa

 

Este Doctor Honoris Causa al universităţilor din Constanţa, Braşov, Iaşi, Suceava şi al Universităţii "Ural" din Ekaterinburg (Federaţia Rusă).

Academia Română l-a ales membru corespondent în anul 1974, calitate care i-a fost retrasă ca urmare a plecării din ţară în anul 1978. A fost repus în drepturi în 1990, iar în anul 2015 a fost ales membru titular.

"Academia Română aduce un respectuos omagiu personalităţii academicianului Constantin Corduneanu. Vestea stingerii sale din viaţă a fost primită cu profundă durere de membrii Academiei Române, de comunitatea ştiinţifică românească şi de către discipolii pe care i-a îndrumat", precizează comunicatul citat.

Vezi și: Dan Negru, mărturisire emoționantă: Am uitat ca a murit și l-am sunat

Constantin Mudava a murit

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27