Constanţa: imigranţii clandestini cer protecţie

Salvare pe mare. Poliţia de frontieră, Garda de Coasta Română. foto: captură video
Salvare pe mare. Poliţia de frontieră, Garda de Coasta Română. foto: captură video

Cei peste 60 de imigranţi clandestini sosiţi luna trecută în Portul Constanţa au cerut protecţia statului român.

Cei peste 60 de cetăţeni străini, care au fost depistaţi de Garda de Coastă la bordul unei ambarcaţiuni pe Marea Neagră, în noaptea de 27 spre 28 noiembrie, fiind ulterior aduşi în Portul Constanţa, au solicitat acordarea unei forme de protecţie internaţională din partea statului român, fiind cazaţi în centrele speciale, potrivit unui comunicat de presă transmis luni de Inspectoratul General pentru Imigrări (I.G.I.).

Poliţiştii de imigrări au preluat, la sfârşitul săptămânii trecute, de la Poliţia de Frontieră, 65 de persoane depistate de Garda de Coastă la bordul unei ambarcaţiuni ce sosise în rada Portului Constanţa, pe Marea Neagră, în cursul serii de 27 noiembrie, informează un comunicat de presă al IGI.

"În urma activităţilor desfăşurate, s-a stabilit că grupul este format din 31 de bărbaţi, 11 femei şi 23 de copii, care au declarat că sunt din Irak, Pakistan şi Afganistan şi pentru că toate persoanele au solicitat acordarea unei forme de protecţie internaţională din partea statului român, acestea au fost cazate în centrele din administrarea IGI, unde vor parcurge procedura de azil. Pe întreaga perioadă a procedurii de azil, solicitanţii beneficiază de măsuri de asistenţă materială, financiară, medicală, consiliere psihologică şi juridică de specialitate, acces la piaţa forţei de muncă, activităţi de adaptare culturală", precizează sursa citată.

De la începutul anului şi până în prezent, peste 4.600 de persoane au solicitat acordarea unei forme de protecţie internaţională din partea statului român, cei mai mulţi fiind din state precum Irak, Siria, Pakistan, Afganistan.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel