Constanţa: Cel mai longeviv locuitor al municipiului, în vârstă de 111 ani, premiat de administraţia locală

Cel mai în vârstă constănţean, care are 111 ani, a fost premiat marţi de Primăria Constanţa, acesta spunându-le seniorilor prezenţi la evenimentul organizat la Casa de Cultură că secretul longevităţii sale constă în primul rând în faptul că merge mult pe jos.

În fiecare zi, Vasile Dămăşaru, născut în anul 1908, pleacă singur de acasă, din cartierul Tomis 3 şi ajunge pe jos în Parcul Tăbăcărie, unde se întâlneşte cu prietenii de-o viaţă, scrie Agerpres.

"Merg mult. Merg şi seara şi ziua, uneori chiar şi până în Satul de Vacanţă. Uneori mă duc chiar şi la restaurant cu prietenii, mai bem câte o bere, să mai treacă timpul. Zilnic mă întâlnesc cu băieţii. Mănânc de toate, nu ţin cont. Ce am pe masă aia mănânc, dar totul cu măsură. Le doresc tuturor să ajungă la anii mei. Mă simt foarte bine", a spus de pe scenă Dămăşaru, în aplauzele a peste 400 de seniori aflaţi la festivitatea ce le-a fost dedicată de municipalitate.

El a fost premiat de primarul Decebal Făgădău pentru împlinirea venerabilei vârste de 111 ani.

Născut în Bulgaria, Vasile Dămăşaru a spus că este constănţean din anul 1960, menţionând că a trecut "prin multe" în viaţa lui.

"Doar datele din buletin îi trădează vârsta, pentru că altfel ai crede că este un bunicuţ de 80 de ani, nu de 111", pretind cei ce-l cunosc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel