Constanţa: Activitatea a două cantine din portul maritim, oprită temporar în urma controalelor Protecţiei Consumatorilor

Activitatea a doi operatori economici a fost oprită temporar şi au fost aplicate amenzi în valoare totală de 62.000 de lei, în urma neregulilor depistate de comisarii Protecţiei Consumatorilor în urma unor controale efectuate la cantinele din portul maritim Constanţa, a informat marţi conducerea instituţiei, potrivit Agerpres.

Potrivit şefului Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, Horia Constantinescu, printre neregulile constatate sunt 'depozitări neconforme, ustensile şi recipiente nepotrivite pentru alimentaţie publică, materii prime cu data limită de consum depăşită, nerespectarea ingredientelor declarate'.

În total au fost verificaţi nouă operatori economici, au fost date zece avertismente şi 12 amenzi în valoare de 62.000 de lei, fiind luată măsura opririi temporare a prestărilor de servicii în ceea ce priveşte două unităţi, iar 90 kilograme de produse alimentare au fost oprite de la comercializare, a informat Constantinescu. Conform acestuia, trei dintre unităţile controlate 'au fost găsite în regulă, doar cu abateri de informare'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel