Cele mai citite

Consiliul Naţional al Rectorilor susţine elaborarea unei noi Legi a Învăţământului Superior

Anca Murgoci Autor: Anca Murgoci
profesor-la-tabla_23848700
Foto: Pxhere

Consiliul Naţional al Rectorilor susţine elaborarea unei noi Legi a Învăţământului Superior.

Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR) susţine elaborarea unei noi Legi a Învăţământului Superior, pe baza Proiectului România Educată şi solicită adaptarea în regim de urgenţă a legislaţiei care să consolideze autonomia financiară a universităţilor.

'CNR solicită modificarea legislaţiei în sensul asumării de către universităţi a acordării titlurilor/diplomelor de doctor, în acord cu responsabilitatea universităţilor în formarea la nivel de Licenţă/Master/Doctorat, precum şi în acord cu practicile internaţionale. CNR solicită eficientizarea activităţii şi componenţei comisiilor CNATDCU, inclusiv prin completare şi înlocuirea membrilor care nu îşi îndeplinesc atribuţiile legate de calitatea de membru CNATDCU, prin stabilirea şi respectarea termenelor, prin analiza şi clarificarea reglementărilor şi procedurilor, prin adaptarea şi asigurarea coerenţei şi predictibilităţii standardelor minimale CNATDCU', se arată în rezoluţia CNR adoptată sâmbătă.

Potrivit sursei citate, CNR susţine creşterea 'semnificativă' a alocaţiei pentru bursele de student şi a cuantumului burselor sociale, concomitent/coroborat cu stimularea participării/prezenţi studenţilor la activităţile didactice. Totodată, CNR afirmă că susţine toate eforturile de integrare a studenţilor refugiaţi din Ucraina şi solicită asigurarea 'complementarităţii între finanţarea naţională a cercetării ştiinţifice şi finanţarea asigurată din fonduri europene'. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close