Consiliul Elevilor se OPUNE grevei profesorilor

Consiliul Național al Elevilor și Asociația Elevilor din Constanța nu sunt de acord cu demersul inițiat de Colegiul Național al Liderilor Federației Sindicatelor Libere din Învățământ de a organiza un protest de amploare în perioada examenului de Bacalaureat.

Membrii Consiliului Elevilor spun că susțin salarizarea corespunzătoare a personalului didactic, având în vedere necesitatea formării lor continue, și asumarea educației drept o prioritate națională. Totodată, spun că o întreagă generație de absolvenți nu poate fi sacrificată în detrimentul acestei metode de presiune.

„În primul rând, nu elevii trebuie să răspundă pentru carențele cu care ne confruntăm la nivelul dialogului dintre partenerii educaționali și reprezentanții administrației publice centrale. De asemenea, este fundamental ca Bacalaureatul să se desfășoare în contextul prestabilit, astfel încât admiterea în învățământul superior să se realizeze în condițiile firești, astfel încât niciun absolvent al ciclului liceal să nu aibă de suferit din cauza mișcărilor de protest ale federațiilor sindicale", se arată într-un comunicat citat de realitatea.net.

„Consiliul Național al Elevilor vede în demersul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ o abordare injustă și lipsită de profesionalism. Cu ce este vinovată această generație de elevi pentru lipsa unei finanțări salariale corecte și pentru nerespectarea promisiunilor guvernamentale? De absolut fiecare dată elevii au susținut majorăriile salariale și au considerat acest aspect o prioritate pentru sistemul educațional, însă nu vom tolera folosirea elevilor pentru a sensibiliza societatea. Comunicarea și dialogul sunt soluția, nicidecum periclitarea Examenelor Naționale", a afirmat președintele Consiliului Național al Elevilor, Vlad Ștefan.

„Boicotarea examenului de Bacalaureat va avea consecințe grave asupra absolvenților clasei a 12-a, care vor fi puși în imposibilitatea de a susține admiterea pentru accederea în învățământul superior. Nu este în interesul nimănui ca peste 100.000 de candidați la examenul de Bacalaureat să fie sacrificați, ca mijloc de presiune", spune președintele Asociației Elevilor din Constanța.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel