Consiliul de Securitate ONU, reuniune de urgență în chestiunea Ierusalimului

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgență vineri pentru a discuta despre recunoașterea unilaterală de către președintele american Donald Trump a Ierusalimului drept capitală a Israelului.

Consiliul va dezbate în prima parte a reuniunii alte subiecte, urmând ca această chestiune a Ierusalimului să fie discutată ulterior, relatează Agerpres.

Reuniunea a fost cerută de opt din cele 15 țări care fac parte din Consiliul de Securitate. Este vorba de patru țări europene (Suedia, Franța, Italia și Marea Britanie), două sud-americane (Bolivia și Uruguay) și două africane (Egipt și Senegal). Aceste țări au cerut că reuniunea să fie deschisă cu un discurs al secretarului general al ONU, Antonio Guterres. Miercuri, acesta și-a reiterat, la scurt timp după anunțul președintelui american Donald Trump, opoziția pe care a exprimat-o de la preluarea funcției în ianuarie față de "orice măsură unilaterală".

Statutul Ierusalimului nu poate fi rezolvat decât printr-o ''negociere directă'' între israelieni și palestinieni, a mai spus șeful ONU. "Nu există alternativă la soluția cu două state" în care "Ierusalimul este capitală a Israelului și a Palestinei", a adăugat el. Ambasadorul Boliviei la ONU, Sacha Soliz, a spus că decizia SUA "contravine dreptului internațional și rezoluțiilor Consiliului de Securitate".

În Rezoluția 2334, adoptată la 23 decembrie 2016, Consiliul de Securitate "subliniază că nu va recunoaște nicio modificare a frontierelor de la 4 iunie 1967, inclusiv în ceea ce privește Ierusalimul, cu excepția celor convenite de părți pe calea negocierilor".

Statele Unite, conduse atunci de președintele democrat Barack Obama, s-au abținut, permițând adoptarea acestei rezoluții.

[citeste si]







loading...
VOTEAZA ARTICOLUL
   Pozitive: +1    Negative: 0

TOP STIRI CELE MAI...


loading...







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Vezi versiunea de mobil a siteului

nxt.de2