Consiliul de Integritate: "îngrijorare" faţă de modificările Legii ANI

ANI
ANI

Consiliul Naţional de Integritate susţine că a luat act cu îngrijorare de modificările aduse recent, în Camera Deputaţilor, Legii de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).

'Consiliul Naţional de Integritate a luat act cu îngrijorare de modificările aduse recent Legii nr. 176/2010 de către Camera Deputaţilor. Ne exprimăm convingerea că la dezbaterea parlamentară de la Senat, Cameră decizională, noua reglementare va fi pusă în acord cu cerinţele Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi ale deciziilor Curţii Constituţionale, astfel încât să fie aplicată în continuare Condiţionalitatea 2 din Decizia Comisiei Europene din 13.12.2006, potrivit căreia legislaţia română privind Agenţia Naţională de Integritate trebuie să prevadă emiterea de hotărâri cu caracter obligatoriu, pe baza cărora pot fi aplicate sancţiuni disuasive', se arată într-un comunicat al CNI transmis joi Agerpres.

Luni, plenul Camerei Deputaţilor a dat undă verde încetării unor interdicţii pentru parlamentari, prin aprobarea propunerii legislative pentru modificarea Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii 144/2007 privind înfiinţarea şi funcţionarea ANI, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Camera Deputaţilor a fost primul for sesizat pentru acest proiect de lege, care este iniţiat de deputatul social-democrat Florin Iordache.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel