Ministrul Interimar al Educației, Liviu Pop, a desființat, joi, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), forul abilitat să verifice acuzaţiile de plagiat aduse lui Victor Ponta. Decizia a fost publicată. vineri dimineața, în Monitorul Oficial.
Comisia care trebuia să dezbată posibilul plagiat al premierului Victor Ponta a fost desfiinţată. Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a contestat componenţa Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare. Cei 20 de membri au fost demişi de ministru.
Liviu Pop a declarat, joi, că motivul desfiinţării Consiliului ţine de lipsa unui raport de activitate care trebuia să fie prezentat până joi, la ora 12:00.
Vineri dimineața, înainte ca hotărârea ministrului Educației să fie publicată în MO, Comisia se întrunise pentru a discuta asupra lucrării de doctorat a lui Victor Ponta. Tot vineri dimineața, fostul consilier al lui Traian Băsescu, Mircea Miclea se antepronunțase asupra lucrării de doctorat a premierului, acesta declarînd că lucrarea este un plagiat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu