Consilierul premierului, găsit vinovat. Verdict în cel mai mare scandal de spionaj din presă

Rebekah Brooks și Andy Coulson. Foto: The Drum
Rebekah Brooks și Andy Coulson. Foto: The Drum

Andy Coulson, fostul consilier al premierului britanic David Cameron, a fost găsit vinovat pentru rolul său în interceptarea unor convorbiri telefonice, pe vremea când era editor al News of the World, publicația miliardarului Rupert Murdoch, închisă în urma acestui scandal.

Rebekah Brooks, care i-a fost predecesor în această funcție lui Coulson, nu a fost găsită vinovată pentru niciunul dintre cele patru capete de acuzare care o vizau, conform The Guardian.

Verdictul celor 11 jurați au pus capăt la 130 de zile de audieri.

Săptămânalul a interceptat telefoanele a sute de persoane, de la anonimi la celebrități precum prințul William și soția sa, Kate Middleton, sau actorul Jude Law.

Coulson, pus sub acuzare pentru interceptările practicate în perioada 2000 - 2006, a fost declarat vinovat de cel puțin un cap de acuzare și riscă acum o pedeapsă cu închisoarea. Sentința va fi pronunțată la o dată care va fi stabilită ulterior.

Multe critici l-au vizat pe premierul David Cameron, care  i-a oferit lui Coulson funcția de consilier al său, la câteva săptămâni după demisia acestuia de la conducerea revistei.

Într-o scurtă declarație de presă, Cameron a oferit scuzele sale "depline și sincere" pentru angajarea lui Andy Coulson. "A fost o decizie greșită și îmi este clar asta", a spus șeful Guvernului.

Celelalte patru persoane acuzate au fost achitate. Printre ele, soțul lui Rebekah Brooks, Charlie, prietenul lui David Cameron și antrenor de cai de curse. Acesta era acuzat că și-a ajutat soția să ascundă probe.

Ce riscă Murdoch în scandalul interceptărilor telefonice ilegale

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel