Consilierul ministrului Culturii, magistral în 'Peretele' de la Metropolis

După ce vezi piesa de 10 ori te întrebi dacă mai rămâne ceva de văzut și totuși "Peretele", de la Teatrul Metropolis, surprinde de fiecare dată.

Anghel Damian, cel mai tânăr consilier al Ministrului Culturii, este fantastic. Nu știu cum este în rol de mâna dreapta a tehnocratului Vlad Alexandrescu, dar în piesa regizată de Lia Bugnar, joacă fabulos rolul preotului. Greu de descris în cuvinte ce se întâmplă pe scenă. 

De asemenea, un actor pe care l-am văzut pentru prima dată în "Peretele" este Alexandru Nagy, un actor de 26 de ani, unul dintre cei mai promiţători tineri artişti din România, licenţiat în Arta Actorului la UNATC. El joacă rolul lui Vasea.

Despre Peretele am mai scris, așa că reiau un text mai vechi:

"Peretele", în regia celui mai în vogă dramaturg român, Lia Bugnar, a dat ochii cu publicul la sfârșitul anului 2014. De atunci și până acum se tot joacă la Teatrul Metropolis unde abia mai găsești bilete pentru această piesă.

Este despre dragoste, soții înșelate, amante, copile lăsate fără avere, tați, prostituate, preoți, moarte, naștere - o lume întreagă despărțită de un perete. Se cântă, se dansează, se joacă, se râde foarte mult și sănătos în două ore și 13 minute. Are suspans, acțiune și niște replici savuroase care îți rămân în minte.

Scena este despărțită de un perete cu două povești diferite, dar care se completează și influențează. "Peretele" te face să treci de la o stare la alta și să vezi propriile probleme dintr-o altă perspectivă, una extrem de amuzantă.

Am văzut piesa de multe ori. Este genul de spectacol care îl cucerește și pe românul care nu este avid după teatru și fuge din calea relaxării de bun gust. De ce nu te plictisești de "Peretele"? Pentru că se joacă în foarte multe distribuții și mereu descoperi o altă abordare. 

În plus, în "Peretele" sunt niște actrițe atât de frumoase și de talentate încât trebuie să le vedeți. De exemplu, Letiția Vlădescu. Nu suportă să îi spună lumea că este talentată. Așa povestea într-un interviu. Nici noi nu spunem asta, deși am avea toate motivele să o facem. Vă vom lăsa să vă convingeți la Metropolis.

"Peretele e o comedie. Şi cum râsul se poate defini numai pentru că există şi plânsul pe lumea asta, e în aceeaşi măsură şi o dramă. Gata, mă opresc aici, nu mai dezvălui nimic, că îmi vine să povestesc despre ce e, lucru pe care refuz să-­l fac", spunea Lia Bugnar. Și chiar nu merită povestit nimic, ci trebuie neapărut văzut!

Sursa foto: Facebook Anghel Damian

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel