Președintele PMP, Elena Udrea, numește ziua organizării congresului de fuziune PDL - PNL o "zi neagră în istoria politică postedembristă" și deplânge dispariția Partidului Democrat Liberal.
"Astăzi este o zi neagră în istoria politică post-decembristă. Partidul celei mai mari speranţe şi celor mai mari victorii electorale, PDL, dispare! După ce au prăbuşit partidul care a dat de trei ori primarul Capitalei şi de două ori Preşedintele României, care a condus Romania şi a scos-o din cea mai grea criză economică a ultimilor 80 de ani, ducându-l la un jenant 12% la europarlamentare, cei care sunt în fruntea lui astăzi au ales să îl topească în PNL. Ca să nu se vadă că sunt neputincioşi în a-i oferi un viitor.
Unirea de astăzi se face sub pretextul consolidării dreptei, de care îi durea în cot când PNL era cu PSD, iar Vasile Blaga şi ai lui visau cum vor lua 30% după despărţirea de Băsescu şi plecarea mea la PMP. Evident că liberalii nu aveau de ce să refuze şansa nesperată de a desfiinţa partidul care i-a umilit de atâtea ori în alegeri, câştigând în acelaşi timp şi niste structuri considerate printre cele mai bune!", scria Udrea pe Facebook.
Elena Udrea le sugerează celor dezamăgiți sau marginalizați din PDL să se orienteze către PMP.
"Noul proiect politic este născut din resentimente faţă de Preşedinte într-o măsură cel puţin egală cu USL. Din multe puncte de vedere, avem de-a face doar cu o variantă mai soft al proiectului girat de Dan Voiculescu în urmă cu trei ani şi jumătate. O diferenţă este că acesta nu are nici pe departe tracţiunea electorală a vechiului USL. Şi nimic nu garantează că noul PNL nu se va duce iar în braţele lui Victor Ponta.
Îmi pare rău de toţi cei marginalizaţi astăzi în PDL care vor fi puşi la colţ şi mai tare în noul PNL şi sper să-şi găsească un drum mai bun. Vasile Blaga spunea că şi de va fi să rămână ultimul în PDL, el va stinge lumina, dar nu va pleca niciodată altundeva. Aşa este! Din păcate, astăzi se ţine de cuvânt, cel puţin în parte: stinge lumina Partidului Democrat Liberal!
Vasile Blaga spune: Adio PDL!", mai scrie Elena Udrea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu