Confuzie politică în Peru: Preşedintele Martin Vizcarra dizolvă Parlamentul, care ripostează suspendându-l

Confuzia politică a dominat marţi în Peru, când şeful statului Martin Vizcarra a anunţat luni dizolvarea Parlamentului, dominat de opoziţia fujimoristă, care a ripostat suspendându-l pentru un an şi numind un preşedinte interimar, relatează AFP. 

Într-un discurs televizat adresat naţiunii, Vizcarra a început prin a anunţa dizolvarea Parlamentului, o premieră în Peru din 1992, şi convocarea de alegeri parlamentare anticipate pe 26 ianuarie. Dar Parlamentul a ripostat votând, cu o majoritate de 86 din 130 de voturi, suspendarea pentru un an a preşedintelui Vizcarra pentru incapacitate morală şi înlocuirea lui cu vicepreşedintele Mercedes Araoz, economist în vârstă de 58 de ani. Parlamentul se va reuni din nou vineri pentru a vota o moţiune de demitere definitivă a preşedintelui Vizcarra, a declarat preşedintele Camerei, Pedro Olaechea. Ne confruntăm cu o lovitură de stat, a declarat deputatul Jorge Del Castillo, aliat al opoziţiei, pentru a justifica rebeliunea Parlamentului.

'Sper ca forţele armate şi poliţia să nu se alăture acestei mascarade', a adăugat el. Dar principalii responsabili ai armatei şi poliţiei au mers la palatul prezidenţial din Lima pentru a-şi reafirma susţinerea lor deplină pentru ordinea constituţională şi preşedintele Martin Vizcarra ca lider suprem, a anunţat preşedinţia pe Twitter, publicând o fotografie a reuniunii.

Această criză este punctul culminant al unei dispute politice care are loc de mai mulţi ani în Peru cu privire la modul de numire a judecătorilor la Curtea Constituţională. Curtea Constituţională, cea mai înaltă instanţă judiciară din Peru, analizează în prezent cererea de eliberare a liderei opoziţiei Keiko Fujimori, fiica fostului preşedinte Alberto Fujimori (1990-2000). Keiko Fujimori este încarcerată de 11 luni în cadrul marelui scandal de corupţie Odebrecht - de la numele gigantului brazilian din domeniul construcţiilor - care zguduie clasa politică latino-americană. Susţinătorii lui Fujimori deţin în prezent o majoritate în Parlament, dar sunt în scădere în sondaje şi se tem de perspectiva unor alegeri anticipate. Mai ales că, în cadrul unei reforme adoptate în 2018 prin referendum, niciun parlamentar în Peru nu mai poate candida pentru al doilea mandat.

Martin Vizcarra, pe de altă parte, se bucură de o mare popularitate datorită intransigenţei sale faţă de opoziţie, chiar dacă el însuşi nu are sprijinul unui partid politic. Inginer, în vârstă de 56 de ani, i-a succedat în 2018 lui Pedro Pablo Kuczynski, al cărui vicepreşedinte era, obligat să demisioneze din cauza suspiciunilor de corupţie. Mai multe manifestaţii de susţinere a deciziei sale de dizolvare a Parlamentului au avut loc luni seara în întreaga ţară. Cea mai mare manifestaţie a reunit aproximativ 2.000 de oameni la Lima.

În afară de Alberto Fujimori, care a fost condamnat pentru încălcări ale drepturilor omului şi închis din 2005, ultimii patru preşedinţi ai Peru se află în vizorul justiţiei. Alan Garcia (1985-1990 şi 2006-2011), suspectat de corupţie în scandalul Odebrecht, s-a împuşcat în cap pe 17 aprilie, când poliţia tocmai îl arestase la domiciliul său. Ollanta Humala (2011-2016) şi soţia sa Nadine Heredia au fost inculpaţi în mai pentru presupusă spălare de bani. Pedro Pablo Kuczynski (2016-2018), constrâns să demisioneze, este vizat de o anchetă privind spălare de bani în scandalul Odebrecht. În ceea ce-l priveşte pe Alejandro Toledo (2001-2006), acesta a fost arestat pe 16 iulie în Statele Unite, unde locuieşte, în vederea extrădării, fiind de asemenea implicat în scandalul Odebrecht.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel