Conflict Senat - PÎCCJ. CCR, hotărâre de ultimă oră

CCR
CCR

Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit, joi, că nu a existat conflict juridic între Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce Parchetul General i-a deschis lui Călin Popescu-Tăriceanu un dosar de abuz în serviciu.

Pe 29 mai, Robert Cazanciuc a sesizat Curtea Constituţională cu privire la constatarea şi soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională între Senat, pe de o parte, şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, manifestat 'printr-o ingerinţă directă şi neconstituţională a unei structuri a Ministerului Public în activitatea Parlamentului'.

În sesizare se afirmă că, 'prin urmărirea penală începută în anul 2019 a unui membru al Senatului, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică şi-a arogat competenţa de a exercita un control judiciar asupra modului de derulare a unor proceduri parlamentare, realizate conform Regulamentului Senatului, de către preşedintele acestei Camere legislative, de Biroul permanent al Senatului, precum şi de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări'.

Cazanciuc a solicitat Curţii Constituţionale 'să constate şi să soluţioneze un conflict juridic de natură constituţională manifestat printr-o ingerinţă directă şi neconstituţională a unei structuri a Ministerului Public în activitatea Parlamentului, ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare a ţării'.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel