Conflict mortal în Piaţa Constituţiei. IGPR: S-au ridicat un cartuş şi un încărcător gol

IGPR
IGPR

Poliţiştii au găsit şi ridicat, în urma conflictului petrecut duminică seara în Piaţa Constituţiei, un tub de cartuş, cel mai posibil cu gaz, un încărcător gol, posibil pentru acelaşi tip de pistol cu gaze, şi obiecte contondente. 

Potrivit unui comunicat al IGPR transmis AGERPRES, în seara de duminică, în jurul orei 22.30, prin apel 112 a fost sesizat un conflict între mai multe persoane, pe raza sectorului 5, în piaţa Constituţiei.

"În urma conflictului, un bărbat a fost rănit şi, în pofida ajutorului medical de urgenţă, s-a constatat decesul. Cadavrul a fost ridicat şi transportat la INML, unde la acest moment se efectuează necropsia. Celălalt bărbat rănit a suferit un traumatism la nivelul capului şi a primit îngrijiri medicale la faţa locului, ulterior fiind condus la audieri", se menţionează în comunicat.

Se vizionează imaginile de supraveghere

Sursa citată precizează că a fost efectuată, pe parcursul nopţii, cercetarea la faţa locului, care a fost reluată în această dimineaţă şi continuă şi la acest moment. 'În perimetrul cercetat a fost găsit şi ridicat un tub cartuş, cel mai posibil cu gaz, un încărcător gol, posibil pentru acelaşi tip de pistol cu gaze, şi obiecte contondente', arată oamenii legii. Din primele date rezultă că persoanele implicate, pe fondul unui conflict mai vechi, s-ar fi întâlnit în acest spaţiu, unde discuţiile au degenerat, menţionează poliţiştii.

"Au fost identificate camere de supraveghere şi se continuă ridicarea de imagini. Chiar şi la momentul acesta poliţiştii vizionează imagini surprinse de dispozitivele de supraveghere", mai arată IGPR. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel