Conducerea Radioului Public, schimbată: E o situație inedită!

radio-romania
radio-romania

Conducerea Radioului Public va fi schimbată în luna iunie, deoarece membrii Consiliului de Administraţie (CA), între care se află şi preşedintele-director general, Ovidiu Miculescu, îşi vor încheia mandatele la în luna iunie, Comisia de Cultură a Senatului declanșând procedura înlocuirii lor.

Senatorul PSD Georgică Severin, preşedintele Comisiei pentru cultură şi media din Senat, a declarat că a înaintat deja o scrisoare către Biroul Permanent prin care a solicitat declanşarea procedurilor pentru numirea unei noi conduceri a Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR).

"Este o procedură tipică atunci când expiră un mandat. Eu, ieri, am semnat o scrisoare, pe care am înaintat-o Biroului Permanent, prin care am înştiinţat că peste o lună expiră mandatul şi solicit Biroului Permanent, conform legii, să declanşeze procedurile, respectiv să invite instituţiile care nominalizează să se pregătească. Este o chestie foarte simplă, se va face în luna iunie, când le expiră mandatul (membrilor CA, n.r.). Oricum nu îi putem înlocui înainte să expire mandatul", a declarat Georgică Severin.

VEZI ȘI: Radioul Public, profit net de 1,2 milioane euro. TVR, în pragul falimentului

De asemenea, Georgică Severin a spus că este o situaţie inedită ca un CA al Radioului Public să îşi încheie mandatul de patru ani, în condiţiile în care Consiliile de Administraţie ale Televiziunii Publice au fost schimbate de mai multe ori în ultimii ani, înainte de finalizarea mandatelor, odată cu respingerea rapoartelor de activitate.

Consiliul de Administraţie al Radioului Public este format din: Ovidiu Miculescu (preşedinte-director general al SRR), Demeter Andras, Doina Tănase, Mihai Voicu, Mirela Ioana Fugaru, Ileana Savu, Ducu Bertzi, Ana Florea, Adelina Rădulescu, Maria Ţoghină, Adrian Moise şi Bogdan Hossu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel