Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a făcut precizări importante asupra măsurii luate în cazul Orlando Șchiopu, Giani Aldoiu.
Punerea la dispoziţie a conducerii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” București-Ilfov, în speţă a colonelului Guţă Mihai-Mirel, a locotenent-colonelului Șchiopu Orlando Cătălin și a locotenent-colonelului Aldoiu Giani s-a realizat în baza analizei solicitării acestora. Solicitarea a fost exprimată prin rapoartele personale scrise ale ofiţerilor, întocmite în acest sens, anunță oficial IGSU.
”Conducerea IGSU a analizat şi dispus măsurile necesare pentru eliminarea oricăror aspecte legate de eventuala afectare a eficienţei actului managerial şi asigurarea obiectivităţii anchetei în derulare.
Totodată, facem precizarea că celor trei ofiţeri le-au fost aduse la cunoştinţă ordinele emise, fără a exista contestaţii asupra actelor administrative întocmite potrivit competenţelor legale.
Punerea la dispoziţie, dispusă în temeiul art. 82, lit. a din Legea nr. 80 din 1995 privind statutul cadrelor militare, nu poate fi asociată cu recunoaşterea sau probarea vinovăţiei, această măsură fiind luată pentru asigurarea obiectivităţii şi corectitudinii verificărilor de către instituţiile abilitate, respectiv a credibilităţii şi eficienţei exercitării actului de comandă la nivelul ISU Bucureşti-Ilfov, urmând ca la finalizarea cercetărilor penale să se dispună măsuri conform competenţelor”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu