Concurs pentru șefia ANI: Toți candidații au picat la proba scrisă

Toți cei trei candidaţi care s-au înscris în concursul desfăşurat pentru funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au picat proba scrisă, însă ei pot depune contestaţii până pe 31 august.

Bogdan Stan, şeful interimar al ANI, Petre Claudiu Platon şi Ionel-Ion Gârleşteanu şi-au depus dosarele pentru a ocupa funcţia de preşedinte al ANI, iar pe 24 august au susţinut proba scrisă a concursului.

Rezultatele au fost anunțate joi, toți cei trei candidați fiind declarați respinși, potrivit romaniatv.net. Cu toate acestea, ei pot depune contestaţii până luni, 31 august, în intervalul orar 9.00 - 16.30, la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate.

Postul de şef al ANI a devenit vacant după demisia lui Horia Georgescu, inculpat într-un dosar instrumentat de DNA privind despăgubirile acordate de ANRP în urma unor retrocedări ilegale.

Cine va fi noul președinte al ANI, după Horia Georgescu

Bogdan Stan este vicepreședinte ANI şi conduce interimar instituția dupa demisia lui Horia Georgescu, Petre Claudiu Platon este manager public la Ministerul Dezvoltării, iar Ion Ionel Gârleșteanu, angajat la Universitatea din Craiova, a mai candidat și în 2008, dar și în 2012 la șefia ANI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel