Emisiunea ”Dansez pentru tine” va avea un concurent surpriză în acest an
Este vorba de fostul fotbalist Nana Falemi, care s-a retras din fotbal în anul 2009.
„Nu mă aşteptam să ajung aici şi, cu toate astea, o voi face”: camerunezul Nana Falemi, fost jucător al Stelei, va concura în cel de-al 14-lea sezon al emisiunii „Dansez pentru tine”, de pe Pro TV.
Nana Falemi (39 de ani) s-a lăsat de fotbal în 2009 şi în prezent este analist la o televiziune de sport din România.
Falemi se va „duela” la “Dansez pentru tine” cu un alt fost fotbalist, Giani Kiriţa de la Dinamo.
Falemi a început deja antrenamentele pentru „Dansez pentru tine”. Debutul sezonului 14 va avea loc pe 18 octombrie, la Pro TV.