CONCEDIU PE VIAŢĂ la mare. Cât te costă "Proprietatea periodică"

Litoral
Litoral

CONCEDIU PE VIAŢĂ. În localitatea 23 August de lângă Olimp, un om de afaceri turc va lansa în premieră pe litoralul românesc conceptul de "proprietatea periodică". Noul concept va da posibilitatea proprietarului de a avea acces la concedii pe viaţă într-o casă de vacanţă care îi va aparţine în fiecare an, timp de o cel puţin o săptămână, având posibilitatea de a o închiria, vinde sau lăsa moştenire.

CONCEDIU PE VIAŢĂ. Pe un teren de 35.000 de metri pătraţi de pe litoral, în localitatea 23 August de lângă Olimp, un dezvoltator turc va construi un complex cu 900 de apartamente, un hotel de cinci stele, piscine, restaurante, baruri, cluburi şi terenuri de sport, care va fi dat în folosinţă treptat, până în 2016.

CONCEDIU PE VIAŢĂ. Complexul Blaxy Premium Resort & Hotel va fi construit în zona localităţii 23 August, la o distanţă de un kilometru nord de staţiunea Olimp, în locul unde Marea Neagră se întâlneşte, la margine de pădure, cu lacul Tătlăgeac, au declarat pentru Mediafax reprezentanţii dezvoltatorului.

CONCEDIU PE VIAŢĂ. Proiectul prevede ridicarea unui resort mixt alcătuit din şapte tronsoane de locuinţe de vacanţă având ca facilităţi piscine exterioare pentru adulţi şi copii, restaurante, baruri, cluburi, discoteci şi terenuri sportive, reunind peste 60 de cluburi de distracţie şi animaţie.

Citește și: Complexul hotelier Amfiteatru, Belvedere şi Panoramic, scos la vânzare. Vezi prețul

Planurile dezvoltatorului includ şi construirea unui hotel care va avea până la 400 de camere de 5 stele, dotat cu business center, Health Club, Spa şi piscină acoperită.

CONCEDIU PE VIAŢĂ. Dezvoltatorul va lansa în premieră în România conceptul de "proprietatea periodică", prin care un proprietar va avea acces la concedii pe viaţă într-o casă de vacanţă care îi va aparţine în fiecare an, timp de o cel puţin o săptămână având posibilitatea de a o închiria, vinde sau lăsa moştenire.

Blaxy Resort va fi deschis pentru vacanţele membrilor săi, care pot achiziţiona una sau mai multe perioade, timp de 36 de săptămâni pe an, celelalte 16 săptămâni fiind dedicate îmbunătăţirii şi administrării serviciilor oferite de resort şi hotel.

CONCEDIU PE VIAŢĂ. Complexul va avea două tipuri de unităţi care vor putea fi cumpărate: Condo simplu cu suprafaţă de 32 de metri pătraţi (capacitate 2 adulţi şi 2 copii) sau Condo Dublu - 64 metri pătraţi (capacitate 4 adulţi şi 2 copii).

CONCEDIU PE VIAŢĂ. Preţul de lansare al unei astfel de proprietăţi variază între 3.750 şi 4.250 de euro, pentru condourile cu vedere la mare şi piscină. Cu aceşti bani se poate achiziţiona, pentru totdeauna, şi poate fi lăsată moştenire, o săptămână din sezonul de vară într-un astfel de apartament.

Despre Blaxy Premium Resort & Hotel SA

Potrivit ziuadeconstanta.ro, societatea a fost înfiinţată în anul 2014 şi are sediul social în comuna 23 August, strada George Călinescu. Capitalul social subscris este de 1.000.000 de lei, integral vărsat, fiind compus din 100.000 de acţiuni, valoarea uneia fiind de 10 lei. Acţionarii societăţii sunt: Elena Klaici, născută în 1974 în Bucureşti, care deţine 10.000 de acţiuni, Oguz Yilmaz, născut în 1959, în Iskenderun, Turcia, care deţine 90.000 de acţiuni. Administratorii societăţii sunt Elena Klaici, Gokhan Caliskan şi Oguz Yilmaz (director general). Activitatea principală, conform codificării CAEN a societăţii, este „hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare". Investitorul turc Oguz Yilmaz are afaceri imobiliare în Bucureşti şi în Voluntari. Dintre proiectele sale, amintim ansamblul rezidenţial Jupiter, format din trei blocuri de locuinţe cu 11 etaje fiecare, aflat în Bucureşti, dar şi Hydra şi Athos, situate în Voluntari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel