Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit pe 14 august termenul de transmitere a punctelor de vedere de la Guvern şi Preşedinţie privind conflictul între puteri, au declarat, vineri, pentru Agerpres, surse oficiale.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri la CCR o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională în relaţia cu prim-ministrul, şeful statului motivând că Viorica Dăncilă nu l-a informat că intră în concediu şi că a desemnat un alt membru al Guvernului să exercite atribuţiile sale.
În cererea adresată Curţii este invocată Decizia nr. 247/2018 semnată de Viorica Dăncilă, potrivit căreia, în perioada 6 - 13 august, Paul Stănescu, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, exercită atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu