Comuniştii din Republica Moldova refuză să participe la procedura de alegere a preşedintelui țării din Parlament.
Deputaţii din Partidul Comuniştilor nu vor participa la şedinţa parlamentului de vineri la care urmează să fie ales preşedintele Republicii Moldova, a declarat liderul PCRM, Vladimir Voronin după o şedinţă a conducerii formaţiunii, potrivit unei corespondențe Agerpres.
Şedinţa specială a parlamentului, în care va fi ales președintele Republicii Moldova, va începe la ora 14.00. Pentru validarea votului este nevoie ca cel puțin doi deputați comuniști să-și exprime acordul, fiind nevoie de 61 de voturi.
Singurul candidat este Marian Lupu, liderul Partidului Democrat, şeful legislativului şi preşedinte interimar al ţării, care vizează pentru a treia oară această funcție. Pentru candidatura lui Lupu au semnat 57 de deputaţi, membri ai Alianţei pentru Integrare Europeană.
Eşecurile repetate în alegerea unui preşedinte a condus la crearea unei crize politice care durează de aproape trei ani. În această perioadă au existat cinci tentative de alegere a şefului statului, dar toate au eşuat.
Citește și:
Republica Moldova organizează în 16 decembrie un scrutin pentru alegerea preşedintelui
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News