Compania Google, dată în judecată în scandalul fotografiilor nud ale celebrităţilor

Un avocat care reprezintă mai multe vedete ale căror fotografii private au fost publicate online de piraţii informatici a spus că va da în judecată compania Google pentru că nu a îndepărtat imaginile furate de pe site-urile sale.

Martin Singer, un avocat din industria de divertisment, a declarat, miercuri, că Google "face milioane şi profită de pe urma victimizării femeilor" şi ar putea să plătească daune de peste 100 de milioane de dolari, potrivit New York Post, ce a publicat o scrisoare a acestuia, care nu spunea însă ce vedete reprezintă.

Google "ştie că imaginile piratate sunt proprietatea cuiva, sunt fotografii şi videoclipuri intime şi confidenţiale, obţinute pe căi ilegale şi publicate de nişte brute perverse care încalcă dreptul la viaţă privată şi minima decenţa umană", a mai spus Singer, potrivit cotidianului american.

Avocatul nu a putut fi contactat pentru a confirma scrisoarea.

Martin Singer a spus că a trimis Google mai multe informări despre încălcarea legii privind drepturile asupra conţinuturilor digitale (Digital Millennium Copyright Act), care cere furnizorilor de internet să îndepărteze materialele asupra cărora cineva are drepturi de autor, la cererea proprietarului.

Avocatul a spus că, în timp ce alte platforme online, cum ar fi Twitter Inc., au dat curs cererilor şi au şters fotografiile, Google continuă să le afişeze în rezultatele căutărilor şi le găzduieşte pe platforma YouTube şi pe reţeaua sa de bloguri.

Singer a cerut Google îndepărtarea imediată a tututor imaginilor ofensatoare, dar a precizat că Google trebuie să păstreze informaţii legate de aceste imagini, "pentru a fi folosite legat de plângerile aflate în curs sau viitoare".

"Am îndepărtat zeci de mii de fotografii, la câteva ore după ce am primit o solicitare, şi am dezactivat sute de conturi", a spus compania Google într-o declaraţie.

CITEȘTE ȘI: Jennifer Lawrence, alt necaz. Scandalul pozelor nud are și alte urmări

De la începutul lui septembrie, numeroase fotografii private, unele nud, ale unor vedete ca Jennifer Lawrence, Mary Elizabeth Winstead, Kate Upton, Rihanna şi Kim Kardashian, au fost afişate pe internet după ce conturile iCloud ale acestora au fost sparte, iar imaginile intime au fost publicate pe site-urile 4Chan şi Reddit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel