Comisia Europeană, răspuns pentru Maria Grapini. ”Sper că guvernanții români vor ști să folosească noile resurse”

Maria Grapini
Maria Grapini

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, a adresat o întrebare scrisă Comisiei Europene, pe tema politicii de inovare respectiv cercetarea aplicativă, în condițiile în care, ori de câte ori se discută această temă europeană, declarațiile oficiale susțin implementarea cât mai rapidă a unor măsuri în această direcție.

Maria Grapini a susținut în permanență nevoia stabilirii unui calendar concret, de elaborare și implementare a unei politici de inovare la nivel de UE, pentru că, în opinia sa, acestea reprezintă o rețetă de deschidere a unor piețe noi și oportunități pe măsură.

"Politica de inovare și cercetare aplicativă ar putea deveni o completare importantă a altor politici de dezvoltare, în special în regiunile care nu dispun de varietatea resurselor necesare pentru dezvoltarea strategiilor prin specializare inteligentă. Politica de inovare va răspunde nevoilor specifice sectorului și provocărilor mai largi din societate. Politica de inovare ar putea deschide noi piețe - atât în interiorul, cât și în afara regiunilor, statelor membre și pieței interne a UE.

Ce intenționează Comisia să facă pentru a veni în sprijinul politicii de inovare și cercetare aplicativă, care poate reprezenta ameliorarea calității vieții cetățenilor și menținerea competitivității UE pe piața mondială?", a scris europarlamentarul umanist Comisiei Europene.

Răspunsul CE

Răspunsul CE, transmis Mariei Grapini, indică faptul că preocupările sunt serioase, iar fondurile alocate sunt generoase. Comisia o informează pe Grapini, punctual, despre lista completă de programe financiare pe care UE le are în vedere pentru stabilirea unei politici de inovare performante.

"Tabloul european de bord privind inovarea, elaborat de Comisie în 2018, arată că performanța globală a UE în materie de inovare se îmbunătățește în continuare. Cu toate acestea, pentru a elimina decalajul în materie de inovare față de principalii concurenți, cum ar fi Japonia și Statele Unite și la nivel de regiuni în UE sunt necesare eforturi suplimentare, cu scopul de a valorifica potențialul de inovare al UE.

Activități menite să stimuleze ecosistemele europene de inovare

Cu un buget propus de 100 de miliarde EUR, propunerile Comisiei pentru Orizont Europa vor consolida poziția de lider a UE pe plan mondial și vor accelera inovarea de-a lungul întregului lanț valoric. Cu un buget propus de 200 de miliarde EUR, viitorul Fond european de dezvoltare regională va accelera adoptarea inovațiilor în regiunile mai puțin dezvoltate și în sectoarele mai tradiționale.

VEZI ȘI: EXCLUSIV Mircea Diaconu, într-un nou partid? Răspunsul categoric al europarlamentarului: Am luat nişte lecţii de mi-au sărit capacele

RECURS COMPENSATORIU. Toader: Dezinformare! Nou act de neștiință sau de rea-credință?

Orizont Europa se va concentra în mare măsură pe deschiderea de noi piețe, în special prin intermediul noului Consiliu european pentru inovare (EIC), care va finanța cele mai promițătoare inovații, creatoare de piețe și va sprijini dezvoltarea rapidă a întreprinderilor europene în cauză.

În cadrul pilonului „Inovare deschisă", pentru care Comisia propune să se aloce 13,5 miliarde EUR, Orizont Europa se va concentra și pe activități menite să stimuleze ecosistemele europene de inovare în cadrul cărora inovarea poate să se dezvolte la toate nivelurile. De asemenea, se va orienta și către Institutul European de Inovare și Tehnologie care contribuie la consolidarea capacității de inovare a Europei.", se arată în răspunsul transmis europarlamentarului umanist.

Maria Grapini și-a exprimat speranța că guvernanții români vor ști să folosească noile resurse europene puse la dispoziție statelor UE și că vor reuși să atragă fondurile avansate oficial de Comisia Europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel