Comisia Europeană: Autoritatea Europeană a Muncii, sediul în România

Mircea F. Cristian / 14 Martie 2018 / 16:10 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Comisia Europeană propune înfiinţarea unei autorităţi europene a muncii, care ar putea avea sediul în România, a declarat, miercuri, Angela Cristea, şefa reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti.

'Comisia Europeană face trei propuneri. Prima este crearea unei agenţii europene a muncii. A doua este o recomandare ca toate persoanele cu activităţi independente să poată beneficia de un pachet minim de şase servicii de protecţie socială. A treia este de creare a unui sistem de monitorizare a modului în care statele membre au reuşit să asigure această protecţie socială pentru toate persoanele care lucrează pe teritoriul Uniunii Europene', a precizat Cristea, într-o întâlnire cu presa.

Ea a susţinut că este nevoie de această agenţie întrucât în momentul de faţă există niveluri foarte diferite de protecţie socială de la un stat membru la altul, dar şi între diverse categorii de angajaţi din aceeaşi ţară.

'Observăm că în unele state membre sunt persoane care nu beneficiază de protecţie socială în situaţii precum maternitatea sau accidentele de muncă şi nu este corect faţă de aceşti oameni, pentru că ei lucrează la toţi ceilalţi, dar nu beneficiază de aceleaşi drepturi. Cei mai dezavantajaţi acum sunt lucrătorii independenţi, dar şi cei part-time, sezonieri sau cei cu contracte atipice, unde nu există doar două părţi. Sistemele de protecţie socială au rămas cele de acum o jumătate de secol, când contractul tipic era pe perioadă nedeterminată, full-time şi unde stăteai aproape toată viaţa', a mai spus reprezentanta CE.

Conform datelor Comisiei Europene, România se află undeva la mijlocul clasamentului UE în privinţa echităţii protecţiei sociale.

'Odată cu creşterea economică a României, au crescut şi inegalităţile sociale, ceea ce înseamnă că acest model de creştere economică nu este în beneficiul tuturor cetăţenilor', a adăugat Cristea. Potrivit acesteia, în UE există 17 milioane de persoane care lucrează într-un alt stat decât cel din care provin şi nu întotdeauna aceştia sunt conştienţi de drepturile pe care le au.

'Nu ne dorim să avem o competitivitate pe spinarea angajatului, care beneficiază de o protecţie socială mai redusă, ci o competitivitate reală, bazată pe productivitate', a susţinut şefa reprezentanţei CE. Ea a admis că în acest fel contribuţiile sociale ar putea creşte, însă a subliniat beneficiile pe care le are, de exemplu, o asigurare de sănătate.

Nevoia de protecţie socială

'Cu asigurarea de sănătate ieşim tot timpul în pierdere dacă suntem sănătoşi şi cred că este o pierdere sănătoasă. Însă, dacă avem neşansa de a ne îmbolnăvi şi nu avem o asigurare de sănătate, este foarte scump să faci pe propriile cheltuieli o operaţie şi un tratament. Pentru aceste cazuri avem nevoie de protecţie socială', a arătat responsabilul european. Comisia a propus înfiinţarea acestei agenţii pe parcursul acestui an, însă decizia este a statelor membre.

'Vom discuta săptămâna aceasta cu miniştrii de resort, iar săptămâna viitoare cu şefii de stat şi de guvern, pentru că aceştia s-au angajat deja în noiembrie 2017 că vom construi acest pilon de drepturi sociale în Uniunea Europeană. România are câteva şanse de a găzdui sediul agenţiei, una dintre şanse fiind faptul că nu are o astfel de agenţie, fiind în acelaşi timp unul dintre statele mari din UE. Depinde cum îşi va juca România această şansă', a mai spus Cristea.

[citeste si]

În acest moment, 60% dintre contractele de pe piaţa europeană sunt full-time pe perioadă nedeterminată, 13% sunt part-time pe perioadă nedeterminată, 10% sunt lucrători independenţi fără angajaţi, 8% sunt full-time pe perioadă determinată, 4% part-time pe perioadă determinată şi tot 4% sunt lucrători independenţi cu angajaţi.



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25