Pierre Moscovici, sancţiuni împotriva paradisurilor fiscale

pierre moscovici
Descriere foto: pierre moscovici

Comisarul european pentru Afaceri Economice, Pierre Moscovici, vrea să fie adoptate sancţiuni împotriva celor nouă state care se află pe lista neagră a paradisurilor fiscale adoptată de Uniunea Europeană.

De asemenea, el solicită mai multă transparenţă cu privire la angajamentele asumate de cele 55 de state aflate pe lista gri, informează AFP.

'Am solicitat să existe sancţiuni împotriva ţărilor de pe lista neagră', a declarat luni Pierre Moscovici pentru postul de televiziune France 2, adăugând că ar dori ca 'fondurile din bugetul UE sau din băncile publice europene să nu mai treacă prin circuitele financiare ale ţărilor care sunt considerate drept paradisuri fiscale'. Pierre Moscovici a precizat că băncile publice europene vizate sunt Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

'Vom propune acest lucru în săptămânile următoare', a subliniat Moscovici. La finele lunii trecute, Uniunea Europeană a scos de pe lista neagră a paradisurilor fiscale opt state, printre care şi Panama, la doar două luni după ce a pus la punct o astfel de listă. În schimb, cele opt state vor rămâne supuse unei supravegheri stricte după ce au fost trecute pe ' lista gri', care cuprinde jurisdicţiile care s-au angajat să îşi îmbunătăţească practicile în materie de fiscalitate şi care fac obiectul unei supravegheri stricte.

'Am cerut ministerelor de Finanţe din UE să facă publice şi transparente angajamentele asumate', a repetat Pierre Moscovici, pentru care 'transparenţa este cea mai bună armă în lupta împotriva fraudei şi evaziunii fiscale'.

[citeste si]

În acest moment, pe lista neagră a paradisurilor fiscale elaborată de UE au mai rămas doar nouă state: Bahrein, Guam, Insulele Marshall, Namibia, Palau, Samoa, Samoa Americană, Santa Lucia şi Trinidad-Tobago. Cele opt state scoase de pe lista neagră şi incluse pe lista gri sunt: Panama, Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite, Tunisia, Mongolia, Macao, Grenada şi Barbados. Comparativ, lista neagră elaborată de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) conţine un singur nume: Trinidad-Tobago.



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23