Coliva de la praznic i-a băgat în spital. 15 persoane, pe mâna medicilor

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui au confirmat prezenţa bacteriei salmonella în coliva pe care mai multe persoane au mâncat-o la un praznic organizat la un restaurant din municipiul Vaslui.

Potrivit directorului executiv al DSP Vaslui, Mihaela Vlada, în urma analizei probelor prelevate din toate alimentele consumate la masa respectivă, s-a stabilit că salmonella era prezentă în coliva pe care organizatorii praznicului au preparat-o în gospodărie şi au dus-o la restaurant.

Această variantă fusese susţinută şi de reprezentanţii restaurantului, care au afirmat imediat după seria îmbolnăvirilor că unitatea prepară mâncarea în condiţii de siguranţă.

Un număr de 15 persoane, cu vârste cuprinse între 40 şi 79 de ani, au suferit toxiinfecţii alimentare după ce au mâncat la un praznic organizat săptămâna trecută la un restaurant din municipiul Vaslui, 14 dintre acestea fiind internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă.

La praznicul respectiv au participat 35 de persoane care au consumat ciorbă, sarmale şi friptură preparate la restaurant, cozonac pregătit la o cofetărie din Vaslui şi colivă pregătită în gospodărie. Cam la 6 -18 ore după ce au participat la praznic, 15 persoane au prezentat ameţeli, cefalee, greţuri, vărsături, dureri abdominale, febră şi scaune diareice. DSP a demarat o anchetă epidemiologică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel