Cu un regim de înălține de S+P+3E și o suprafață de 1.245 mp, aceasta va cuprinde săli de clasă, laboratoare, ateliere, cabinete, birouri, spații administrative. Mai mult, sala de sport a liceului, dezafectată în momentul de față din cauza stării avansate de degradare, va fi complet renovată. Cu o suprafață de 570 mp, sala va fi amenajată cu suprafețe și materiale speciale, care să permită desfășurarea orelor de sport dar și a competițiilor sportive între elevi. De asemenea, în incinta complexului vom avea și două terenuri de sport in aer liber – unul de 1590 mp si unul de 521 mp.
Totodată, în acest complex vor fi construite și două cămine, unul pentru fete (P+3E), iar altul pentru băieți (P+1E). Acestea vor dispune in total de 75 camere de cazare, între care 51 de camere de câte 4 persoane, 20 de camere cu câte 6 locuri și 4 camere dimensionate pentru persoane cu dizabilitati, tot cu cate 4 locuri. Camerele vor fi dotate cu locuri special amenjate pentru studiu precum și cu băi proprii.
Pe lângă spațiile de cazare, elevii vor avea la dispoziție o cantină în care vor putea lua masa pregătită în bucătăria celor două cămine.
Mai mult, copiii vor beneficia și de un spațiu dedicat activităților culturale. Este vorba despre o sală multifuncțională, în care elevii vor putea susține mini recitaluri, piese de teatru, proiecții de filme, etc..
Valoarea investiției, reprezentând construcția celor două câmine și a sălii multifuncționale, este de 54 de milioane de lei, bani proveniti din fonduri europene, prin programul Operationl Regional si contributia proprie a sectorului 4 (din cei 54 de milioane, 15 milioane sunt din bugetul local).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News