"N-am avut brad de câțiva ani. Ca n-am facut. Astăzi am facut patru la Fundeni la sectia oncologica pentru copii împreuna cu îngerii de la Ofera in dar: UN Zambet.
Sub brad am pus ce le aducem si in restul anului ca noi nu suntem mai buni nici macar de Craciun dăramite de Mos Nicolae. Suntem la fel cum suntem mereu, suntem atat cat putem sa fim. Am adus ce stim ca ii bucura si au voie: cadouri, fructe si oncoxin. Ca asa e cand esti cazat la oncologie, nici de Mos Nicolae nu prinzi dulciuri adevărate pentru ca...zahăr.
Eu am prins sa fac bradul de la etajul 7, in mijloc pe culoar. Am trecut cu bradul in cârca si nu m-am uitat către dreapta unde știam ca e camera 702 dar tot m-au trecut transpirațiile. Poate totusi era de la cărat.
Am facut bradul alături de unul din oamenii cu care veniseram si apoi ni s-au alăturat copiii. Întâi Rares, cu tupeu, cu tricoul sau cu "învingător". L-a urmat Alexandra, mai micuța, cu un halatel roz. Apoi altii. Noi le dădeam globurile si beteala si ei le atârnau cu mânuțele lor cu branula.
"Am scos o bentiță roz cu un model de prințesa. I-am intins-o vesel si am înghețat pe loc. Ce naiba sa faca cu ea?! Fetița nu mai avea par"
Cand am terminat am împărțit pungile cu cadouri si intre noi saloanele. Anii trecuți am intrat eu peste tot dar anul acesta fiindcă am fost mai mulți ne-am împărțit. La împărțeala mi-am strâns pumnii si unghiile mi-au intrat in carne: "Da, Doamne, sa nu-mi cada mie salonul 702". Am avut noroc. 707. Patru pungi, patru copii. Doi baieti si doua fetițe. Am intrat si am început sa le împart cadourile si sa le scot din pungi. Am stat mai mult cu o fetița micuța ce părea mai trista. Am început sa scotocesc prin punga ei printre pijamale, căciulițe si alte chestii dupa care copiii nu se înnebunesc. Am gasit o păpușică mică si i-am dat-o. A zâmbit. Reușisem ce n-am reusit s-o fac pe #fatadela702. Apoi am gasit una mai mare, chiar Barbie. S-a bucurat mai mult. Eram si eu entuziasmat asa ca am băgat mana iar in punga. Am scos o bentiță roz cu un model de prințesa. I-am intins-o vesel si am înghețat pe loc. Ce naiba sa faca cu ea?! Fetița nu mai avea par, capul ei era neted întocmai globurilor ce tocmai le montasem in brad. M-am fâstâcit, am băgat-o la loc si i-am dat altceva, nici macat nu mai stiu ce. Mi-am cautat apoi de lucru si am ieșit. Lacrimi in gat.
"L-am întâlnit ca să-mi dau seama pentru a nu stiu cata oara ca eu nu am probleme"
Alti îngeri rezolvasera si Izolarea unde nici acolo nu-mi place niciodata, fiind cazuri grele. Fuseseră si la Nefrologie unde in toate vizitele mele n-am inteles ce se petrece dar parca nici nu vreau.
Am coborât la etajul 6 si ne-am apucat de treaba si acolo. La final l-am cunoscut pe Victor. Extrem de simpatic cu tot cu tunsoarea care se asortează bolii si citostaticelor si branula clasica pe mana. Are doi ani si doua luni. L-am întâlnit ca să-mi dau seama pentru a nu stiu cata oara ca eu nu am probleme. Deloc. Si m-am avut vreodata.
Bradul meu e acolo, la Fundeni. Si Mos Nicolae si Craciunul si Anul meu Nou. Si daca pot totusi sa cer ceva este victorie pentru Victor. Si toti ceilalți. In memoria fetei de la 702", a fost mesajul lui Codin Maticiuc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
