Cod roșu ninsori. MAE, atenţionare pentru români

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care călătoresc, se află sau tranzitează Regatul Ţărilor de Jos că Institutul Naţional de Meteorologie olandez a emis un cod roşu de ninsori şi polei pentru centrul şi sudul ţării şi un cod portocaliu de ninsori şi vreme rea pentru zona de nord, în perioada 11 - 12 decembrie.

Vremea de iarnă va afecta transportul terestru, aerian, maritim pe tot teritoriul național. Organizația olandeză ANWB avertizează cu privire la condițiile dificile ale circulaţiei rutiere, riscul producerii de accidente din cauza ninsorii abundente şi a poleiului, recomandând cu insistenţă tuturor şoferilor să rămână acasă, cu excepția cazului în care călătoriile lor sunt absolut necesare / urgente.

Societatea naţională olandeză de cale ferată anunță perturbări ale circulaţiei feroviare din cauza vremii, cât și datorită adaptării programului trenurilor pentru anul 2018. Se recomandă pasagerilor să verifice, în permanenţă, orarul călătoriei programate. Unele oraşe din Olanda au anunţat că transportul public auto ar putea fi oprit în cursul după-amiezii şi al serii zilei de 11 decembrie 2017. Din cauza vremii nefavorabile au fost închise şcoli din împrejurimile oraşelor Amsterdam, Utrecht şi în zona Brabant.

Circulaţia rutieră este îngreunată şi din cauza utilajelor de deszăpezire, care circulă pe toate şoselele pentru fluidizarea traficului. Totodată, din cauza ninsorilor şi a vântului, pe Aeroportul Schiphol, din Amsterdam, s-au anulat peste 150 de zboruri şi există posibilitatea producerii de alte întârzieri/anulări.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Haga: +31703541580, +31703228612, și +31703319980, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Regatul Ţărilor de Jos: +31651596107.

[citeste si]

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet www.mae.ro, http://haga.mae.ro/ și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță" (disponibilă gratuit în „App Store" și „Google Play"), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel