EXCLUSIV  Cod penal – detenție pe viață. Lucian Bolcaș: Acum vedem că dezinteresul e dăunător

Rodica Mitu / 29 iul 2019 / 12:54 Salveaza PDF Comentarii
Lucian Bolcaș
Descriere foto: Lucian Bolcaș

În urma tragediei de la Caracal, avocatul Lucian Bolcaș a vorbit despre pedeapsa cu detenție pe viață, în contextul în care s-a zis că decizia CCR de luni, privind modificarea Codurilor penale, l-ar favoriza pe autorul crimelor.

„Umanismul excesiv, dus dincolo de limitele unui real interes pentru soarta oamenilor, naște monștri", susține Lucian Bolcaș. „Românii au votat la referendum pentru interzicerea amnistiei și grațierii pentru cei care au săvârșit infracțiuni de corupție, dar s-a lăsat liberă această posibilitate pentru violatori. Este efectul pervers al referendumului declanșat de președinte în scopuri pur politice. Asta a fost voința românilor și acum vedem că dezinteresul față de alte infracțiuni, care aduc atingere personalității umane în toate raporturile ei, este dăunător. Nu corupția ucide în primul rând, ci oamenii care nu sunt prinși într-un cerc de infracționalitate și pedepsire adecvat", a declarat, pentru DCNews, luni, 29 iulie, Lucian Bolcaș.

După cum a explicat Toni Neacșu, potrivit art. 57 din Codul penal actual, pedeapsa cu detenția pe viață nu poate fi aplicată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani: Dacă la data pronunțării hotărârii de condamnare inculpatul a împlinit vârsta de 65 de ani, în locul detențiunii pe viață i se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani și pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe durata ei maximă. „Articolul 57 NU este modificat prin proiectul legislativ de modificare a Codului penal care se află astăzi pe masa CCR", a mai explicat Neacșu. În acest context, amintim că CCR ar putea pronunţa, luni, decizia pe sesizările formulate de USR, PNL şi de preşedintele Klaus Iohannis privind modificările aduse de Parlament Codului penal şi Codului de procedură penală.

Cu privire la pedeapsa cu detenția pe viață, Lucian Bolcaș a spus că nu se referă decât la un eventual calcul de supraviețuire biologică. „După al Doilea Război Mondial, la procesul de la Nurnberg, a existat un condamnat pe viață care a trăit până în zilele noastre în închisoare. S-a sinucis la 90 și ceva de ani", a amintit Bolcaș. În opinia avocatului, ar trebui abrogată această prevedere și „înlocuită cu normalitatea aplicării pedepselor independent de vârstă".


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26