Fostul comisar-șef al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Alba, Traian Berbeceanu, a fost eliberat, marți, din arest preventiv, după ce a dus dovezi despre legătura dintre un procuror al cazului său și locotenentul unui interlop, prin care s-a încercat înfundarea polițistului, a declarat liderul sindical SPPCC, Dumitru Coarnă, în emisiunea "La ordinea zilei", difuzată de Antena 3.
[caption id="attachment_393584" align="alignleft" width="640"] Foto: captură Antena 3[/caption]Traian Berbeceanu a fost eliberat, marți, după ce completul de trei judecători ai Înaltei Curți a admis recursul avocaților săi împotriva deciziei de prelungire a arestului preventiv.
Coarnă a afirmat că Berbeceanu le-a prezentat magistraților dovezi referitoare la multiple întâlniri ale unui procuror din aces caz cu un "locotenent al unui interlop". Acesta din urmă a preluat un mesaj fabricat "de către procurori" și a depus "depoziție împotriva" lui Berbeceanu, mai spune liderul SNPPC.
Citește și: Războiul lui Berbeceanu cu procurorul-șef al DIICOT Alba: care este mai puternic în declarația de avere
Dosarul lui Traian Berbeceanu a fost construit și în baza declarațiilor a mai multor interlorpi.
"În ziua de 22, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, când se judeca recursul la dosarul de prelungirea arestării, Berbeceanu a declarat în şedinţa publică faptul că în perioada în care se afla în arest preventiv, un interlop din zonă a venit cu un mesaj fabricat de către procurori şi a depus depoziţie împotriva sa. Mesajul era construit în sensul că cineva din anturajul lui Berbeceanu îl ameninţa pe acel interlop", a afirmat liderul sindical SNPPC.
"Berbeceanu a explicat judecătorilor că are o înregistrare cu un anume procuror care, în două rânduri, în acea perioadă, s-a întâlnit cu un locotenent al acelui interlop. Dovada a pus-o la dispoziţia Parchetului", a mai declarat Coarnă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu